„Prin proclamarea Independenței, România marca un pas important spre desăvârșirea unității naționale și spre un statut european!”

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis, cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României, un mesaj emoționant milioanelor de români, din interiorul și din afara granițelor țării:

Pe 9 mai, proiectul Declarației de Independență a fost votat de Parlament, iar a doua zi, pe 10 mai, actul a fost semnat de principele Carol, producându-și efectele juridice.

Astfel, ziua de 10 Mai 1877 reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman.

Prin proclamarea independenței, România marca un pas important spre desăvârșirea unității naționale și spre un statut european.

Nu trebuie să uităm niciodată sacrificiul celor cărora le datorăm existența ca națiune independent, care a reprezentat temelia dezvoltării României europene.

La Plevna, la Rahova sau la Grivița, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859.

Ziua de 10 mai marchează intrarea României în rândul civilizației europene, acesta fiind idealul național pentru care s-a luptat generația pașoptistă.

Alături de Marea Unire, Independența este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit de a rememora evenimentele definitorii pentru istoria națiunii noastre.

Declararea independenței României a reprezentat un moment decisiv, temelia pe care ulterior s-au conturat evoluțiile politice, economice, culturale și sociale, care au marcat dezvoltarea națiunii noastre!

România are nevoie, astăzi, mai ales în fața provocărilor create de războiul din Ucraina, de oameni de stat puternici, care să lupte pentru drepturile românilor! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită pe 10 mai, începând din anul 2022, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 189, în 8 iulie 2021.

Actul normativ prevede că “ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare”.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *