Ciclul de creaţie reprezintă modalitatea prin care organele se susţin unul pe celălalt.
Ca să facem o poveste, putem spune că Apa hrăneşte Lemnul (Rinichii hrănesc Ficatul), apoi Lemnul alimentează Focul (Ficatul susţine Inima), apoi Focul se transformă în Pământ (Inima susţine Splina), apoi în Pământ apar zăcămintele de Metal (Splina susţine Plămânii), apoi din munţii care au şi Metal izvorăsc râurile, adică Apa (Plămânii susţin Rinichii). Deci ciclul de creaţie este Rinichii -> Ficat -> Inimă -> Splină -> Plămâni. Dacă o luăm după elemente, avem Apă -> Lemn -> Foc -> Pământ -> Metal.
Ciclul de control reprezintă modalitatea prin care organele se temperează unul pe celălalt. Apa stinge Focul (Rinichii temperează Focul Inimii), apoi Focul topeşte Metalul (Inima temperează activitatea Plămânilor), apoi Metalul taie Lemnul (Plămânii răcoresc Ficatul), apoi Lemnul despică Pământul aşa cum copacii când cresc îşi fac loc prin pământ (Ficatul temperează Splina), iar Pământul limitează întinderea Apei (Splina temperează Rinichii).
Mai multe despre cele 5 organe Yin:
Rinichii: sunt bateria energetică a întregului organism şi trebuiesc întăriţi aproape întotdeauna. Reprezintă înţelepciunea, profunzimea şi abilitatea de înţelege lucrurile prin meditaţie, nu mental. Când am înţeles un lucru cu adevărat, atunci devenim înţelepţi şi acţiunea care va apărea în mod spontan la nivelul următorului organ, ficatul, va fi una înţeleaptă fără să trebuiască să ne controlăm sau să analizăm foarte mult mental.
Urechiile sunt deschiderea plămânilor.
Pentru rinichi sunt benefice repausul şi non-acţiunea, meditaţia, contemplarea unui peisaj-orice lucru care nu presupune activarea minţii şi urmărirea unui rezultat, ci calm interior şi relaxare
Ficatul: reprezintă începuturile, spontaneitatea, este centrul acţiunii imediate. Când ficatul este sănătos, omul este deshis către lucruri noi. Ficatul reprezintă flexibilitatea.
Ochii sunt deschiderea ficatului. De asemenea, ficatul hrăneşte tendoanele care trebuie să fie flexibile şi muşchii. Activitatea benefică pentru ficat este mişcarea intensă. cântatul este benefic pentru a promova deschiderea, care ţine de ficat.
Inima: reprezintă împlinirea. Potrivit medicinei chineze, inima controlează creierul şi mintea, deci o inimă agitată va genera agitaţie mentală. O inimă calmă va permită să avem o stare de linişte. Inima hrăneşte vasele de sânge. Pentru inimă este benefic mersul pe jos- este bine să nu ne grăbim tot timpul, întrucât la nivelul inimii de obicei este un exces de energie. În ritmul de viaţă modern, deseori pentru a echilibra inima este nevoie să învăţăm să ne liniştim şi să ne bucură de lucrurile pe care le-am făcut deja sau pe care le avem şi să cultivăm recunoştinţa.
Splina şi pancreasul: reprezintă transformarea şi începutul interiorizării. Dacă sunt în dezechilibru vor genera confuzie, iar când sunt echilibrate – claritate şi stabilitate. Pentru splină, este important să evităm excesul de informaţii, întrucât splina are legătură cu transformarea şi digestia nu doar a mâncării, ci şi a informaţiilor care ne asaltează zi de zi. De exemplu, pentru splină ar fi benefic să nu mâncăm în faţa televizorului sau a laptopului, ci să ne luăm timp să savurăm masa în linişte.
Plămânii: reprezintă dreptatea şi corectitudinea, iar în privinţa acţiunilor, tendinţa de a ne întreba dacă o acţiune e bună sau rea. Pielea este deschiderea spre exterior a plămânilor. Activitatea benefică pentru plămâni este mişcarea.
Ciclul celor 5 elemente se înţelege prin practică şi meditaţie.
Totuşi, e bine să cunoşti şi câteva principii. Cărţile şi site-urile sunt criptice şi, deşi am participat la numeroase cursuri de Qigong, încă nu am înţeles nici eu, în toată complexitatea, cum trebuie aplicat cu exactitate acest sistem. Dar vă prezint aici câteva idei de bază:
Dacă o boală sau problemă este cauzată de o insuficienţă la nivelul unui organ, atunci vom folosi ciclul de creaţie. Ce înseamnă că-l vom folosi? Înseamnă că vom practica o tehnică de meditaţie din Qigong care presupune lucrul asupra tuturor celor 5 organe în ordinea dată de ciclul de creaţie.
Dacă o boală sau problemă este cauzată de un exces de energie la nivelul unui organ, atunci vom folosi ciclul de control.
Dacă vrem să întărim un organ, îl vom întări pe cel dinaintea lui.
Dacă un organ are prea multă energie e bine să-l facem pe cel de după el să descarce energia mai departe, de exemplu dacă ficatul susţine splina, şi ficatul este în exces, este bine să facem ca splina să descarce energia mai departe către plămâni, astfel încât ficatul să poată descărca şi el către splină şi să nu se supraîncălzească.
Rinichii e bine să fie întăriţi întotdeauna pentru că ei susţin energetic toate celelalte organe. Ei sunt bateria energetică a organismului şi la majoritatea oamenilor rinichii nu au suficientă energie.
Mai multe pe neiqigong.ro
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice