Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”

În demersul său, MADR împreună  cu Asociația Crescătorilor de Ovine “Păstorul Crișana” Arad, cu sprijinul altor forme asociative ale crescătorilor de ovine din România, organizează în perioada 25-27 noiembrie 2022, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, evenimentul  “Stâne, Gusturi și Tradiții românești”.

”Ne dorim astfel, să aducem în atenția bucureștenilor și nu numai, farmecul uneia dintre cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român, păstoritul. Fermierii din județele Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Neamț, Olt, Sibiu, Vâlcea refac unul dintre drumurile parcurse de ciobani cu sute de ani în urmă, pornind pe un traseu de sute de kilometri de-a lungul munților Carpați, poposind în mijlocul Bucureștiului, în curtea MADR, cu tolba plină de povești și bunătăți de la stână. Invităm astfel toți iubitorii de tradiție, de viață petrecută în satul românesc, precum și de produse alimentare pregătite după rețete tradiționale, să descopere viața bacilor și a băcițelor din plaiul mioritic și să se delecteze cu o varietate de produse din lapte și carne de oaie precum: caș proaspăt, urdă, telemea de oaie proaspătă sau maturată, brânză de burduf în membrană naturală, cașcaval, lapte bătut, smântână, telemea de capră sau pastramă de oaie proaspătă sau afumată, mezeluri, mici, tocan de oaie, sloi de oaie. Pentru trei zile, veți aveți oportunitatea să uitați de vacarmul orașului și să experimentați viața la stână, unde timpul pare că se oprește în loc. Practic, avem toate ingredientele necesare pentru a crea ambianța unui sfârșit frumos de toamnă în curtea MADR: produse tradiționale pregătite ca la stână: bulz, pastramă, mici pe grătar, precum și muzica populară. Și, ca să fim siguri că v-am convins să ne fiți alături la eveniment, vă dezvăluim un secret: atracția târgului va fi un ceaun, unde va fi preparat tocanul, mâncarea de bază a ciobanilor, un  preparat care conține pe lângă dragostea și tradiția gastronomică străveche, un gust de neuitat. Asociația Crescătorilor de Ovine “Păstorul Crișana” Arad este implicată în dezvoltarea sectorului zootehnic și derulează programul de ameliorare a rasei Țurcane. Totodată, a aderat la diverse forme asociative internaționale care au drept obiectiv stabilirea unor indicatori de performanță privind producția de lapte de ovine. Prin implicarea în campania inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, asociația și-a propus să contribuie la consolidarea lanțului scurt de aprovizionare, prin întâlnirea directă dintre producătorul de produse din specia ovină și caprină și consumator” au transmis organizatorii.

O parte dintre preparatele din carne și lapte sunt atestate ca produse tradiționale, iar cei interesați pot afla mai multe detalii despre acestea, dar și despre producători, accesând Registrul Național al Produselor Tradiționale pe site-ul www.madr.ro, precum și în aplicația CPAC, pe care o puteți descărca pe telefonul mobil. Bunătățile de la stână pot fi asezonate cu diverse sortimente de vinuri cu denumire de origine controlată de la cramele Lucaci și de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, cu o tărie de la Trămuța sau, de ce nu, cu un pahar de suc de la Voinești. Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu oferă vizitatorilor unul din cele 10 produse românești, recunoscute la nivel european, Telemeaua de Sibiu – Indicație Geografică Protejată. Pe lângă produsele din lapte și carne de la specia ovină sau caprină, puteți găsi și legume și fructe aduse de producătorii din Olt, Dâmbovița și Vrancea. De asemenea, de la târg nu pot lipsi produsele de patiserie, precum Cozonacul Domnesc din Botoșani, cu renumitele poale în brâu sau alivenci, atestate tradițional de MADR. Vizitatorii vor putea regăsi la târg un stand al Casei de Comerț Agroalimentar Unirea din cadrul căruia vor avea ocazia să achiziționeze produse comercializate prin intermediul acestei societăți, precum: gemuri, dulcețuri, conserve, fructe uscate, mere, legume și verdețuri aduse de producătorii români care au contracte de colaborare încheiate cu Casa Unirea. Având în vedere sezonul rece, de la târg vă puteți procura articole de îmbrăcăminte obținute din pielicele de ovine.Atmosfera și voia bună vor fi întreținute de Ansamblul Nedeia, de solistul Robert Târnăveanu, de grupul de chitariști „Zâmbete și acorduri” din comuna Sadu, județul Sibiu, precum și de mulți alții.  Păstorii novăceni vor fi reprezentați de băcița Mărioara Băbu, deținătoare a titlului „Tezaur uman viu” – ediția 2022 și de Ansamblul Folcloric „Nedeia” al Casei de Cultură Novaci.

Târgul va fi deschis în perioada 25-27 noiembrie, între orele 9.00- 19.00.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share