Proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național

România este prima țară care va avea cea mai sigură tehnologie nucleară – SMR. Proiectul de la Doicești este un parteneriat dintre Nuclearelectrica, NuScale Power și Fluor Co, iar acțiunile întreprinse sunt sprijinite de la cel mai înalt nivel al Statelor Unite ale Americii. Compania americană Fluor Corporation este listată la bursa din New York.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții companiei americane Fluor Corporation, listată la bursa din New York, cu o cifră de afaceri de aproximativ 15 miliarde USD pe an. Compania este cel mai mare finanțator și acționar al tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni, NuScale – singura tehnologie din aceasta clasă de centrale nucleare certificate de un organism de reglementare (US NRC).

“Proiectul SMR de la Doicești este un obiectiv de interes național. Pașii pe care îi realizăm în România, care au la bază bunul parteneriat dintre Nuclearelectrica, NuScale Power și Fluor Co., au și o importanță la nivel global, iar acțiunile întreprinse sunt sprijinite de la cel mai înalt nivel al Statelor Unite ale Americii, inclusiv financiar. Suntem determinați să transformăm România într-un pol al noilor capacități pentru energie verde, care să asigure locuri de muncă înalt calificate. Ne concentrăm pe întregul lanț de producție pentru a implementa acest proiect fanion pentru Europa, care să ne asigure securitatea energetică și, chiar, rolul de furnizor în regiune . Îmi doresc ca ritmul să fie păstrat și pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

În noiembrie 2021, Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat un acord pentru a avansa implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, în România, în acest deceniu. În mai 2022, Nuclearelectrica, NuScale și E-Infra, proprietarul amplasamentului, au semnat un MoU pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița. Fluor Co. va coordona etapa de Engineering, Procurement and Construction (EPC) pentru acest proiect.

La data de 27 iunie 2022, președintele Joe Biden (SUA), cu ocazia lansării Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale, prezentat la Summit-ul Liderilor G7, a anunțat alocarea unui grant de 14 milioane USD pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în Romania by NuScale – Studiul preliminar de inginerie și design front-end pentru proiectul SMR în România. Compania americană NuScale Power și compania românească RoPower Nuclear (deținută în cote egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas), au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare pentru prima centrală cu reactoare nucleare modulare mici din România. În noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, care va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării Proiectului Unităților CANDU 3&4. Până în momentul de față, în cadrul proiectului s-au alăturat  în Joint Venture (JV) partenerii americani Fluor Corporation, Candu Energy și Sargent&Lundy. Responsabilitățile principale ale JV constau în principal în asigurarea managementului de proiect și dezvoltarea ingineriei conceptuale, o activitate preponderent asigurată de către Candu Energy, Sargent & Lundy și Ansald.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share