Cetățile Dacice din Munții Orăștiei sunt protejate în totalitate, iar întreg perimetrul este supravegheat și monitorizat de jandarmii montani odată cu inaugurarea postului de jandarmi montani pentru cetățile Blidaru, Piatra Roșie și Bănița.
La eveniment au participat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă, subprefecții Gheorghe Bogdan Urdea și Lorincz Szell, primarii comunelor Orăștioara de Sus și Bănița, șefi de instituții deconcentrate, Inspectorul șef al I.J.J. Hunedoara, colonel Iosif Marius.

Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost prezent colonelul Gheorghe Marian Brâncoveanu, adjunct al inspectorului general.
Încă din 1990 s-au făcut mai multe încercări de ordin legislativ cu privire la protejarea patrimoniului. Dar toate demersurile au rămas doar la stadiul de încercare, pentru că în forma propusă nu puteau deveni realitate. Decizia de a găsi o soluție reală pentru aceste monumente a fost luată în anul 2012, când cetatea Sarmizegetusa Regia a trecut din administrarea Ministerului Culturii, în cea a Consiliului Județean Hunedoara. Și respectiv anul 2013, când a fost înființată prima structura de jandarmi montani cu misiunea de a proteja cetatea. Următoarea etapă urma să aibă loc în baza bunelor practici, în contextul în care constatam că Sarmizegetusa Regia este bine administrată și sigură. Iar faptele au dovedit-o. Datorită contribuției Consiliului Județean Hunedoara, mai ales după anul 2015, au fost create toate condițiile pentru a încuraja activitatea de cercetare arheologică a sitului. Celălalt efect a fost creșterea exponențială a numărului de turiști care au vizitat an de an cetatea. Au fost principalele condiții care au favorizat derularea celei de a doua etape. A apărut astfel necesitatea ca și celelalte cetăți să fie preluate în administrația celor două consilii județene Hunedoara și Alba.

”Astfel că, în anul 2018, alături ce colegii mei parlamentari PSD de Hunedoara deputații Natalia Intotero și Ilie Toma, senatorul Cristian Cornel Resmeriță și împreună cu președintele Consiliului Județean Laurențiu Nistor, am început demersurile pentru promovarea proiectului legislativ care a devenit ulterior Legea nr. 23/2020. A fost creat cadrul legal necesar pentru intervenția Ministerului Afacerilor Interne. Am mulțumit cu acest prilej tuturor cadrelor din minister care m-au sprijinit ca să finalizez proiectul și am amintit aici pe chestorul sef Bogdan Despescu, dar și directorii de la direcția management operațional, direcția resurse umane, direcția de logistică, comanda Jandarmeriei Române, a Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara și a ministrului de interne. Toți aceștia au făcut posibil ca astăzi aceste structuri ale jandarmeriei montane să fie înființate și operaționale. Sunt convins că greul începe abia de acum încolo. Însă, mă bucur că, din punct de vedere al administrării, cetățile sunt pe mâini bune. Consiliul Județean Hunedoara, prin direcția special creată, va sprijini activitatea de cercetare științifică, astfel încât să păstrăm aceste vestigii în cele mai bune condiții pentru generațiile următoare. Îmi doresc de asemenea să crească numărul turiștilor doritori să viziteze aceste locuri minunate, sprijinind și dezvoltarea zonei. Sunt convins că Jandarmeria Română are capabilitățile necesare pentru a organiza protecția monumentelor cu foarte bune rezultate. Le-am dorit mult succes, cu convingerea că jandarmii își vor face datoria” a ținut să transmită fostul șef al jandarmilor hunedoreni, generalul Viorel Sălan, acum, deputat social democrat hunedorean.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice