PSD Dâmbovița solicită Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița să stopeze transportul alegătorilor către secțiile de votare din Aninoasa. Mai multe persoane care nu au domiciliul sau reședința în niciunul dintre satele comunei transportă cetățeni din afara localității către secțiile de votare.
Liberalii trebuie să înceteze cu practicile pe care tocmai ei le catalogau ca fiind îndreptate împotriva democrației românești.
Este mai mult decât suspicios faptul că, deși locuiesc la câțiva km de casă, Bucșani, Târgoviște, Glodeni, Viișoara sau Gura Ocniței, mai mulți cetățeni au decis să voteze, astăzi, la Aninoasa.
La nivelul întregului județ cifra alegătorilor care au votat pe listele suplimentare este foarte mare, fapt ce ar trebui să atragă atenția organelor abilitate în controlul și sancționarea unor derapaje de la spiritul și litera legii.
Liberalii filialei Aninoasa nu sunt la prima abatere de acest gen. Și la alegerile locale din septembrie au încercat să-și sporească șansele în același mod, însă cetățenii onești au votat așa cum le-a dictat conștiința.
PSD Dâmbovița
Comunicat de presă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Lazarev: Bolnavii de cancer sunt oameni care și-au regretat foarte tare trecutul
Româncă păcălită de ”Brad Pitt”: ”Mi-a spus că mă iubește”
Asociația Centrul Socio-Cultural Communio din Târgoviște susține educația printr-un sprijin financiar