“…Tepes are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!” (Petre Tutea)
Pe 25 mai, PNL a aniversat 139 de ani de la infiintare. A fost prezent la Targoviste si presedintele in functie, Crin Antonescu, cel care a instalat la guvernare PSD si care se face vinovat de haosul trait in Romania inca din 2011. La o zi dupa ce a vorbit targovistenilor, presedintele celui mai longeviv partid, avea sa-si prezinte demisia.
Cum era de asteptat, in Dambovita s-a impus categoric alianta PSD-PC-UNPR. La nivel national de asemenea, insa nu cu un procent atat de ridicat. Bine organizati si cu aparatul mass-media de partea lor, au obtinut ceea ce si-au propus, desigur, cu largul concurs al adversarilor politici.
PNL, un partid istoric de dreapta, a uitat ca la iesirea de la guvernare sa-si asume dezastrul, sa plece capul in fata poporului, iar presedintele sa-si prezinte demisia. A facut-o mult mai tarziu, dupa ce zarurilre déjà fusesera aruncate.
Astazi daca intrebi un liberal de ce a intrat in alianta cu PSD va raspunde ca a dorit sa inlature dictatura lui Basescu. Acelasi lucru il va spune si un traseist politic din orice alta grupare partidica. Fiecare inveleste cu grija ciolanul, il tine cu mana stanga la spate (ca in stanga e ciolanul), iar in dreapta microfonul la care striga sus si tare: “jos Basescu”.
Presedintele Romaniei a ajuns un fel de “bau-bau” cu care bunicutele isi conving nepotii sa manance tot, sa se culce devreme si sa fie cuminti. Chiar si “AMR”-ul socialistilor are la baza plecarea lui Basescu de la Cotroceni, lucru, dealtfel, extrapolat la intreaga societate cu grad ridicat de subcultura.
Orice pana de curent, orice tramvai care intarzie, finalul trist al telenovelei preferate, cartofii arsi de gospodine care chatuiesc pe facebook, tevile sparte de “dorei” in mijlocul strazii, toate acestea au un singur vinovat: Basescu!
Este cel mai mediatizat presedinte de dupa Revolutie. Un fel de Dracula, de Tepes al vremurilor noastre. Istoria a scos la iveala actele de vitejie ale lui Vlad Voievod si a ingropat povestea fictiva a lui Bram Stoker. Tot istoria va arata cum a reusit Basescu, singur impotriva tuturor, sa tina dramul de libertate si democratie (atata cat sa nu disparem ca natie) in Romania. Dar astea se vor scrie mult mai tarziu.
Deocamdata scena politica romaneasca foloseseste ca antidot propagandistic comunismul sau basismul. Nu stiu cat este realitate si cat fabulatie, dar un lucru este clar: in mana stanga de la spate, sta invelit ciolanul.
Astazi PSD detine puterea, o putere construita pe imaginea vampirica a lui Traian Basescu si, pe care o va pierde odata cu plecarea Presedintelui de la Cotroceni.
Peste ani ne vom aminti de Petre Tutea si “pajistea cu miei”.
Cristi Iordache
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!