Viaţă sexuală împlinită. Cuplurile pot construi o relație extraordinară atât în dormitor, cât și în afara lui, prin lucruri simple precum iubirea, grija, siguranța emoțională sau chiar prin simplele discuții deschise despre cum le place sau nu să facă dragoste, explică sexologul Gabriela Marin.

În opinia specialistului în relaţii de cuplu, oamenii au tendinţa de a găsi cele mai complicate răspunsuri la o întrebare simplă precum “Ce trebuie să fac pentru a-mi mulţumi partenerul?”, iar de cele mai multe ori aleg calea mai întortocheată. “În realitate, răspunsul este mult mai simplu decât ne-am putea închipui, iar dedicarea reprezintă cel mai scurt drum către fericirea în cuplu. Am observat că mulţi parteneri încearcă să-şi impresioneze partenerul apelând la tot felul de lucruri exterioare, când de fapt tot ce îşi doreşte celălalt este atenţie şi un timp de calitate petrecut împreună”, explică sexologul Gabriela Marin.
Viaţă sexuală împlinită- 10 lucruri pe care le fac cuplurile
În urma experienței de peste 15 ani, cu mii de persoane care au ajuns în cabinet, specialistul în relaţii de cuplu Gabriela Marin este de părere că există cel puţin 10 lucruri comune pe care le fac cuplurile care au o viaţă sexuală bună:
- Se iubesc și își spun des acest lucru
- Fac din viața erotică o prioritate și nu tratează acest aspect al vieții lor ca fiind ultimul dintr-o listă foarte lungă de probleme
- Știu ce anume declanșează latura erotică la celălalt
- Își rezolvă conflictele fără să rămână supărați, iertându-l cu ușurință pe celălalt
- Se sărută pasional fără un motiv anume si sunt apropiați fizic, chiar și în public
- Își fac cadouri-surpriză romantice și se îmbrățișează des
- Sunt buni prieteni și se distrează împreună
- Vorbesc deschis despre viața lor sexuală, despre ce le place, cum le place și ce și-ar dori
- Își stabilesc întâlniri romantice săptămânale și pleacă împreună în vacanțe romantice
- Fac orice transformare în mod conștient (Această transformare presupune îndreptarea frecventă a atenției către celălalt, prin iubire și afecțiune, pentru o mai bună conectare fizică și emoțională)
6 lucruri pe care le fac cuplurile cu o viață sexuală dezastruoasă
“De cealaltă parte, ca o consecinţă logică, cuplurile care muncesc mai puţin la relaţia lor, petrec mai puţin timp de calitate împreună. cuplurile foarte stresate, care îşi fac griji din orice şi oricând, sunt mai predispuse să eşueze în viaţa de cuplu, iar toate acestea au repercusiuni în primul rând asupra vieţii sexuale. Și dacă viaţa sexuală nu va fi împlinită, este posibil ca multe alte elemente din care este compusă viaţa lor să se prăbuşească unele după altele, precum efectul unui domino”, explică psihologul Gabriela Marin.
În opinia specialistului, sunt cel puţin 6 lucruri comune pe care fac fac cuplurile care au o viaţă sexuală dezechilibrată şi sunt nefericiţi în viaţa de cuplu:
- Petrec foarte puțin timp împreună într-o săptămână normală
- Par să facă din orice o prioritate, mai puțin din relația lor
- Se axează foarte mult pe carieră, afaceri (el) sau pe copii (ea)
- Se deconectează unul de celălalt și duc vieți paralele
- Cel mai mult vorbesc împreună despre listele cu lucruri pe care le au de rezolvat
- Nu au voința și dorința de a se concentra asupra partenerului/partenerei.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului