Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Rambursarea a 240 milioane de euro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a transmis vineri Autorității de Certificare și Plată din Ministerul Finanțelor, declarații de cheltuieli în valoare de 240 milioane euro.

Suma reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor implementate de beneficiarii POIM în următoarele domenii:

  • Transporturi – 152,71 milioane euro;
  • Mediu și Energie – 58,42 milioane euro;
  • Finanțarea de măsuri pentru combaterea pandemiei COVID-19 – 28,96 milioane euro.

Din acestea, din Fondul de Coeziune urmează să fie decontată o sumă de 178,80 milioane euro, iar 60,30 milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională. Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020) are o alocare de 9,33 miliarde euro fonduri europene. Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro. În ultima perioadă, MIPE ia măsuri pentru accelerarea absorbției fondurilor europene alocate pentru toate programele gestionate. Dintre măsurile adoptate până în prezent, implementarea proiectelor POIM și evitarea riscului de dezangajare a sumelor alocate prin: Adoptarea OUG nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Actul normativ reechilibrează contractele de lucrări, respectiv ale celor de produse/servicii aflate în strânsă legătură cu execuția lucrărilor, afectate de creșterea prețurilor la materiile prime și la energie. Suplimentar, la nivelul AM POIM este în pregătire lansarea unui apel în valoare de 350 milioane euro care va sprijini IMM-urile să facă investiții în eficiența energetică.

Pentru accelerarea absorbției fondurilor la nivelul celorlalte programe gestionate de MIPE au fost adoptate următoarele măsuri:

  • Programul Operațional Competitivitate: apelurile pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din sectorul agroalimentar (Acțiunea 4.1.2), respectiv pregătirea apelului pentru acordarea de granturi pentru investiții (Acțiunea 4.1.1)
  • Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate: acordarea de voucherelor sociale (pe carduri) în valoare de 250 lei la 2 luni persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, măsură care face parte din programul guvernamental „Sprijin pentru România”, respectiv acordarea de vouchere pentru rechizite/ îmbrăcăminte în valoare de 500 lei pentru preșcolarii și elevii din familiile defavorizate.

Până începutul lunii iunie, în cadrul programelor implementate în cadrul Politicii de Coeziune și Politicii Agricole, au fost încasate de la Comisia Europeană fonduri în valoare de 21,56 miliarde euro, reprezentând 61,25% din suma alocată.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share