Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Răspunsul Universității din București privind situația din căminul groazei. Studenta care a făcut sesizarea ar fi fost EXMATRICULATĂ

Asociația Studenților din Universitatea București a publicat pe rețelele sociale o postare cu privire la condițiile de trai din campusul universitar Grozăvești, supranumit „căminul groazei”. Universitatea din București respinge o parte din acuzații susținând inclusiv faptul că sesizarea primită pe această temă de la ASUB este semnată de o persoană care “nu mai are calitatea de studentă UB, fiind exmatriculată”.

Citește articolul oficialmedia.com despre condițiile inumane din cămine

saltea din cămin

Universitatea din București anunță o serie de măsuri de siguranță în campus

Conform Edupedu.ro, un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei instituții a determinat ASUB să transmită conducerii instituției o adresă prin care face o serie de revendicări privind situația din cămine.

Potrivit Universității, campusul unde au fost reclamate problemele este administrat de UB împreună cu UMF Carol Davila, iar în prezent acesta are regim semideschis, fiind tranzitat și de locuitorii din vecinătate. “Dacă studenții (…) doresc schimbarea regimului semideschis, acest lucru trebuie solicitat” conducerilor ambelor universități, dar orice sistem de verificare “nu va putea fi realizat cu evitarea unor aglomerări”.

Studenta care a făcut sesizarea ar fi fost, de fapt, EXMATRICULATĂ de la două facultăți

În ceea ce privește organizarea studenților, UB scrie, în reacția sa:

  • Domnișoara Ivașc M.-C. Alexandra, care a semnat adresa înaintată Rectoratului Universității din București în calitatea asumată de președintă a Asociației Studenților din Universitatea București (ASUB), nu mai are calitatea de studentă a Universității din București, fiind exmatriculată de la ambele facultăți pe care le urma, astfel de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Pedagogie, în data de 18 mai 2023 și de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Asistență Socială – Învățământ la distanță (ID), în data de 10 iulie 2023; potrivit Statutului Asociației Studenților din Universitatea București, Art. 9, alin. (1), calitatea de membru a asociației încetează odată cu pierderea calității de student; prin urmare, din data de 10 iulie 2023, domnișoara Ivașc M.-C. Alexandra nu mai are nici calitatea de studentă și nici pe cea de membră a ASUB”

Mai mult, după metodologia privind organizarea alegerilor de cămine, ASUB și Consiliul pentru Probleme Studențești au obligația să organizeze alegeri pentru șefii de cămin, din rândul studenților cazați. Universitatea din București susține că aceste alegeri nu au mai fost organizate în ultimii trei ani.

Universitatea din București combate acuzațiile despre „căminul groazei”

Potrivit UB, luni, înainte să ia cunoștință de adresa ASUB, direcția administrativă a universității a dispus o serie de măsuri, după furtul de înregistrat duminică. Printre acestea: o patrulă mobilă în campus, înlocuirea tuturor agenților de pază de la căminele C și D din Grozăvești, blocarea căilor de acces în campus, cu excepții.

Instituția afirmă, totodată, că sunt funcționale sistemele de supraveghere, contrar celor afirmate de ASUB în reclamațiile sale.

sursa: Edupedu.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share