Redescoperă bucuria de a avea timp pentru tine - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Redescoperă bucuria de a avea timp pentru tine

Multe dintre femei, odată devenite mame, nu mai beneficiază de același timp pe care să și-l dedice îngrijirii tenului sau a corpului. Chiar dacă rolul de mamă este un job full-time, există soluții prin care poți lua o mică pauză și să îți dedici puțin timp și ție. Iată câteva exemple de activități prin care îți poți ține copilul ocupat într-un mod creativ și câteva idei de ce poți să faci în acest timp pentru tine:

bucuria de a avea timp

  • Stai la bronz cât timp copilul se joacă sub supravegherea ta

În zilele călduroase de vară, cu siguranță îți dorești să stai să stai la soare sau chiar la piscină. Aceste lucruri sunt posibile atât timp cât îi oferi celui mic variante prin care ar putea să se joace împreună cu tine sau sub supravegherea ta. O idee bună reprezintă modelele de casute pentru copii. Aceste căsuțe de exterior sunt extrem de îndrăgite de cei mici. Aceștia se pot juca în voie alături de tine, timp în care tu te poți bucura de vremea minunată de afară. Vei îmbina astfel utilul cu plăcutul.

  • Ocupă-te de rutina de îngrijire cât timp copilul are activități interesante de făcut

O modalitate creativă și distractivă prin care îți poți ține copilul ocupat și interesat de activitatea pe care o desfășoară este gătitul sau joaca de-a bucătarul. Cu siguranță îl va încânta să combine ingredientele și să se simtă responsabil de ceva. Astfel, din atât de multe modele de bucatarii pentru copii, puteți să alegeți împreună modelul preferat atât de cel mic, cât și de tine din punct de vedere al spațiului pe care o să îl ocupe în încăpere.

Cât timp cel mic se joacă, te poți ocupa te îngrijirea tenului. Îți poți aplica o mască atât pentru hidratare, cât și pentru relaxare. Cât despre îngrijirea corpului, dacă ești proaspătă mămică și nu numai, nu uita să folosești bio oil. Acesta fiind unul dintre cele mai îndrăgite produse pentru mămici deoarece este destinat prevenirii vergeturilor și contribuie la uniformizarea pielii.

  • Savurează o ceașcă de cafea cât timp copilul doarme

Încearcă să te trezești mai repede cu 30 de minute înaintea celui mic. Astfel, vei avea timp pentru tine, pentru a-ți începe ziua frumos, savurând o ceașcă de cafea sau un ceai. Dacă nu reușești să faci acest lucru, poți sta seara, după culcarea celui mic, cu 30 de minute în plus. Minute pe care poți să ți le petreci citind o carte bună sau chiar uitându-te pe rețelele de socializare.

Să fii mamă nu este deloc ușor, dar este una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții. Trebuie să înveți să îți faci în fiecare zi puțin timp pentru tine și mai ales pentru îngrijirea personală și intelectuală. Astfel, totul ți se va părea mult mai simplu și ușor, iar zilele vor fi mai satisfăcătoare.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share