Reguli noi pentru pasageri! Începând cu 1 septembrie, regulile privind transportul lichidelor în bagajele de mână vor deveni mai dure pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană, conform informațiilor transmise de dpa și citate de Agerpres.
Pasagerii curselor aeriene vor putea transporta lichide doar în recipiente cu un volum maxim de 100 mililitri. Toate recipientele vor trebui împachetate într-o singură pungă de plastic transparentă, cu un volum total de maximum 1 litru.
Aceste reguli stricte, introduse inițial în 2006, au fost relaxate temporar pe unele aeroporturi germane care utilizau scanere de tomografie computerizată (TC). Totuși, oficialii Uniunii Europene și-au exprimat îndoielile cu privire la fiabilitatea acestor scanere, ceea ce a dus la revenirea la regulile mai stricte.
Deși scanerele noi permit păstrarea recipientelor cu lichide în interiorul bagajelor la punctele de control, pe aeroporturile dotate cu scanere convenționale, pasagerii vor trebui în continuare să scoată lichidele și dispozitivele electronice pentru verificare separată.
Excepțiile de la aceste reguli rămân aceleași: medicamentele și hrana lichidă pentru bebeluși vor putea fi transportate fără restricții speciale.
Aceste măsuri sunt parte dintr-un efort continuu de a îmbunătăți securitatea pe aeroporturile din UE, protejând pasagerii în fața potențialelor amenințări.
Taxa pe care o plătesc pasagerii care aterizează în România
Taxa de 1 euro pentru pasagerii care aterizează pe aeroporturile din România este propunerea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Suma ar putea fi inclusă în taxa de aeroport iar banii ar urma să ajungă într-un fond de garantare pentru biletele de avion. Aceștia vor fi folosiți în cazul în care compania aeriană, care operează în România, are probleme financiare.
Constituirea unor fonduri de garantare, înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Turism în subordinea primului ministru, creşterea bugetului de promovare a companiilor româneşti la târgurile internaţionale de profil, reglementarea situaţiei Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, precum şi promovarea turismului autohton pe piaţa internă se numără printre priorităţile pe care Alin Burcea, noul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), le are în actualul său mandat.
romaniatv.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice