Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Reinventarea managementului în vremuri tulburi, tematica celui de-al XVII-lea Simpozion Internațional de Management, organizat la UPT

Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 20 octombrie 2023, deschiderea celei de-a XVII-a ediții a Simpozionului Internațional de Management – SIM 2023, unul dintre cele mai importante evenimente din domeniu, care în acest an vine și cu o temă provocatoare, dar de mare actualitate: Reinventarea managementului în vremuri tulburi.

Conferința, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Universitatea de Vest, se desfășoară pe parcursul a două zile (20-21 Octombrie): o primă zi încărcată cu prezentări de calitate, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, iar a doua zi va debuta la același Centru de Conferințe pentru ca mai apoi, după prânz, evenimentul să se mute în localitatea Silagiu.

Conferința SIM aduce împreună la fiecare doi ani cercetători, profesori și profesioniști în domeniul managementului pentru a prezenta și discuta ultimele tendințe și descoperiri din domeniu. Conferința are un profil internațional astfel încât fiecare ediție a întâmpinat cercetători de calitate din afara granițelor noastre din țări precum Statele Unite, Franța, Italia, Ungaria, Serbia, Cehia, etc.

Ediția din acest an are circa 100 de participanți din diverse țări (România, Slovenia, Italia, Polonia, Rusia, Serbia, Israel, Croația, Iordania etc.) și și-a propus să supună dezbaterii probleme de management în perioade de criză astfel încât organizatorii se așteaptă la discuții fructuoase referitoare la rolul managemenetului într-un mediu ce se află în continuă schimbare. Ca în fiecare an, prezentările vor fi publicate cu edituri și jurnale academice prestigioase din domeniu.

O parte specială a conferinției este dată de ziua a doua, când evenimentul se mută la Crama Aramic din Silagiu unde, în cadrul unei mese rotunde, dezbaterile sunt legate de managementul în perioada de criză, de această dată cu accent specific pe probleme din industria vinului.

Conferința SIM 2023 – International Symposium in Management este o acțiune finanțată de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2023.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share