Religia este un drept individual sau de grup si nu este o datorie si/sau o obligatie.
Religia ca obiect de studiu in invatamantul romanesc OBLIGATORIU, este una din marile manipulari globale venite din partea BOR, cu largul concurs al esichierului politic care voteaza astfel de legi in plenul Parlamentului. Patriarhia Romana, Ministerul Educatiei Nationale si Secretariatul de Stat pentru Culte au incheiat la sfarsitul lunii mai, 2014 un protocol cu privire la predarea disciplinei religie-cultul ortodox in invatamantul preuniversitar si la organizarea invatamantului teologic ortodox preuniversitar si universitar.
Nu stim de ce nu sesizeaza nimeni ilegalitatea includerii acestei materii in programa scolara, atata timp cat ea nu se desfasoara in sistem privat, ci public. Religia, cultul ortodox si organismele sale nu sunt o putere in stat, iar cunoasterea lor nu constituie un atribut educational, ba din contra, exploatator, ceea ce incalca flagrant drepturile omului. In acest sens avem deciziile U.E. din 2009 si 2011 care intaresc dreptul la practica religioasa in mod individual, liber si nu obligatoriu cum este cazul Romaniei: „UE a rămas în continuare
angajată în direcția promovării și protecției libertății de gândire, de conștiință și a libertății religioase și de credință. Această libertate le protejează dreptul de a avea convingeri teiste, nonteiste sau ateiste, precum și dreptul de a nu profesa nicio religie. Libertatea acoperă, de asemenea, dreptul de a adopta, schimba sau abandona o religie sau o credință prin propria voință a unei persoane.” (Cap. 3.13. din Raportul U.E.- Drepturile Omului – 2011)
Atentie: dreptul de a nu profesa nicio religie!!!
În conformitate cu concluziile din 16 noiembrie 2009, referitoare la limitarea libertății de opinie și de exprimare precum și a libertății religioase sau de credință, „Consiliul Afaceri Generale a adoptat la 21 februarie 2011 concluzii care reafirmă angajamentul ferm al UE față de libertatea religioasă și de credință și a reamintit necesitatea ca aceasta să fie protejată peste tot și pentru toți. Concluziile au subliniat faptul că este obligația primordială a statelor să își protejeze cetățenii, inclusiv persoanele care aparțin minorităților religioase, precum și toate persoanele care trăiesc în jurisdicția lor, și să le garanteze drepturile. Toate persoanele care aparțin minorităților religioase ar trebui să poată să își practice religia și credința în mod liber, individual sau în comunitate cu alte persoane, fără să se teamă de intoleranță sau atacuri.” (Cap.3.13. din Raportul UE- Drepturile Omului -2011)
Desi Uniunea Europeana este in acord cu drepturile omului privind libertatea de gandire, de constiinta si religioasa sau de credinta, Romania incalca flagrant acest drept.
Conform aceluiasi protocol din luna mai a.c., dintre Ministerul Educatiei si Patriarhia Romana, preotii si ierarhii bisericesti vor putea veni in inspectie la orele de religie, iar postul profesorului de religie depinde de avizul ierarhului local. Nu inteleg care este legatura dintre crezul, libertatea de gandire a individului si necesitatea controlului ortodox in scoli. Aceasta actiune a B.O.R. in complicitate cu Guvernul Romaniei, respectiv obligativitatea religiei – cultul ortodox in invatamant, este un atac la Drepturile Omului si o incalcare a Constitutiei Romaniei care prevede in art. 29.5 ca „religiile și cultele sînt autonome față de stat”.
Si in sprijinul Constitutiei vine legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul cultelor:
“(1) In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee;
(2) Cultele sunt egale in fata legii si a autoritatilor publice. Statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari fata de vreun cult”.
Nu este prima data cand semnalez acest gen de actiuni ilegale: implicarea B.O.R. in activitatea Guvernului, manipularea educationala si a opiniei publice si, mai mult decat atat, Patriarhia Romana – organism cu putere in stat, ceea ce este total in afara constitutiei tarii noastre, a legilor ei si care incalca Drepturile Omului si directivele stabilite de Uniunea Europeana cu privire la respectarea acestora.
Religia este un drept individual sau de grup si nu este o datorie si/sau o obligatie.
Avem reprezentanti in Guvernul Romaniei si in Parlament, de diverse religii sau culte religioase, care depun juramantul cu mana pe Biblie neavand nicio legatura cu acest crez religios.
Aduc in atentia opiniei publice faptul ca religia- cultul ortodox nu este o obligatie si implicit, este necesar ca in toate institutiile publice, juridice, administrative si executive care tin de statul de drept, juramintele sa se depuna pe CONSTITUTIA ROMANIEI.
De asemenea, scoaterea religiei din programa scolara, din sistemul de invatamant public obligatoriu.
Aceasta poate ramane atat in orice sistem de invatamant privat, cat si public, dar cu caracter optional.
Cristi Iordache
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine