Lucrările de modernizare și extindere a clădirii Unității de Primiri Urgențe (UPU) din județul Dâmbovița au fost reluate la începutul anului 2026, potrivit unui anunț făcut de președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Acesta a declarat că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor în urma unei vizite de lucru efectuate pe șantier. „Am dat ordinul de începere a lucrărilor, pentru că acest proiect este important prin impactul pe care îl are asupra comunității”, a precizat Corneliu Ștefan.
Proiectul, implementat în mai multe etape, are o valoare totală estimată la aproximativ 20 de milioane de lei. Investiția cuprinde lucrări de reabilitare și construcție, precum și achiziția de echipamente medicale destinate activității Unității de Primiri Urgențe.
Lista dotărilor prevăzute include monitoare de funcții vitale, defibrilatoare, electrocardiografe, un aparat de radiologie digitală, sisteme de perfuzie sub presiune, ventilatoare portabile, stații de monitorizare, un ecograf staționar, echipamente pentru triaj pediatric, mobilier pentru spațiile de așteptare și tărgi pentru transportul pacienților.





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista