”Suntem prezenți la acest târg de turism cu 40 de operatori, agenții și organizații de management al destinației pentru a vorbi despre oferta României ca destinație turistică” a ținut să transmită ministrul Ștefan Radu Oprea.
Pe durata celor trei zile de manifestare expozițională, fiecare co-expozant beneficiază de un spațiu de întâlniri, amenajat special pentru o promovare eficientă în cadrul întâlnirilor B2B. Standul României dispune de o zonă de conferințe cu 16 locuri, unde vor fi susținute zece prezentări ce vor acoperi diverse aspecte ale ofertei locale, precum produsele de tip city break, serviciile SPA și balneo sau turismul medical.
WTM Londra reprezintă, totodată, locul ideal pentru prezentarea celor opt filme de promovare a destinației turistice România, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”.
Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în stand, la care vor fi invitați și jurnaliști ai postului de televiziune BBC, va fi difuzată seria de videoclipuri care reflectă frumusețea țării noastre în toate cele patru anotimpuri, precum și atractivitatea altor patru forme de turism specifice.
Precizăm că, prin intermediul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul nr. 330/2023, cheltuielile operatorilor economici, prezenți în standul României de la WTM Londra, sunt acoperite în totalitate, în ceea ce privește taxa de participare, închirierea spațiului și personalizarea desk-urilor.
De asemenea, MEAT suportă 50% din costurile de transport extern pentru câte un reprezentant al fiecărui operator economic, cu condiția ca această sumă să nu depășească 500 de euro, precum și 50% din prețul primei nopți de cazare, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
UPDATE: Incendiu la 4 locuințe din Sectorul 5 al Capitalei. Pompierii intervin cu autospeciale
Ce mai poti citi
Gabor Mate: ”Dependența nu este o boală, ci este nevoia de a primi dragostea pe care ei nu au primit-o în copilărie”
Sala 2 a Teatrului Național reprezintă moștenirea Capitalei Europene a Culturii
O nouă recunoaștere internațională! UPT, reprezentată în conducerea IFToMM