Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

România îndeplinește condițiile de aderare la Schengen încă din anul 2011

Actuala președinție cehă a UE dorește să integreze Croația, Bulgaria și România în zona Schengen fără granițe, compusă în prezent din toate celelalte state membre ale UE, cu excepția Ciprului, precum și din Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. „Este una dintre marile ambiții ale președinției cehe”, a declarat ministrul de interne ceh Vít Rakušan, vorbind în numele președinției UE.

Și europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în grupul S&D, l-a interpelat, în cadrul unei dezbateri în comisia LIBE a PE cu Președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene, pe Vít Rakušan, prim-viceprim-ministru și ministru de interne al Republicii Cehe, pe tema mult-așteptatei intrări a României în Spațiul Schengen. Eurodeputatul Grapini a salutat declarația oficialului ceh potrivit căreia România, alături de Bulgaria și Croația, reprezintă o prioritate pe agenda președinției cehe. „Întrebarea mea este: Credeți, totuși, că se va întâmpla acest lucru în contextul în care, din anul 2019, toate președințiile rotative au spus, la unison, același lucru și anume că aderarea României este o prioritate? În context, vă amintesc faptul că România îndeplinește condițiile de aderare la Schengen încă din anul 2011 și știți foarte bine acest lucru. M-aș bucura să-mi garantați, inclusiv în răspunsul dvs, că aderarea țării mele este o prioritate. Care este viziunea președinției cehe, cum regândim și cum reconstruim pentru că, într-adevăr, după crizele acestea suprapuse și după tot ce se întâmplă în lume, cred că UE trebuie să-și regândească tot planul strategic de funcționare și să reconstruim, așa cum spuneți, începând de la reindustrializare, azil, și adaug aici, toate problemele importante care s-au discutat aici. Poate ne puteți da câteva repere, și anume, cum își propune Cehia să lase viziunea legată de regândire și reconstrucție”.

În răspunsul transmis europarlamentarului român, Vít Rakušan, prim-viceprim-ministru și ministru de interne al Republicii Cehe, a reconfirmat faptul că ”aderarea României, Bulgariei și Croației reprezintă o prioritate a președinției cehe”.
Mai mult, oficialul ceh a precizat faptul că un pas important va fi reuniunea, la Praga, a miniștrilor de interne ai celor trei țări, pe 13 septembrie, când vor fi analizate toate aspectele legate de aderarea la Schengen. “În ceea ce privește România și Bulgaria, pentru a intra cu adevărat în zona Schengen și pentru a deveni țări Schengen care să se bucure de pe urma beneficiilor oferite de acest Spațiu, noi, pe 13 septembrie, la Praga, am invitat miniștrii de interne din partea celor trei țări candidate și vom analiza toate aceste chestiuni. Cred că este un pas foarte important înainte. În plus, președinția noastră a luat măsuri pentru ca țări precum România și Bulgaria care, încă din 2011, au îndeplinit criteriile necesare, să poată intra, cu adevărat, în Spațiul Schengen. Din acest punct de vedere, pot să spun că totul va depinde de rezultatele celei de-a doua runde a vizitei, care va fi realizată la sfârșitul lunii septembrie”, a menționat Vít Rakušan, în răspunsul adresat europarlamentarului român.
Cât privește sloganul nostru la care s-a referit doamna europarlamentar Grapini, a mai spus prim-viceprim-ministrul și ministrul de interne al Republicii Cehe, președinția cehă consideră că ”Europa se află într-o situație unică, extrem de complexă, fără precedent, și ne dorim ca UE să aibă un viitor și, din acest motiv, trebuie să modificăm abordarea în ceea ce privește propria sa funcționare internă, dar și felul în care gândim această perspectivă de viitor”.
După răspunsul oficialului ceh, Maria Grapini a avertizat: “Dacă din nou nu vom fi acceptați în Spațiul Schengen, înseamnă că ministrul român de interne nu a știut să prezinte situația la reuniunea miniștrilor de interne, din 13 septembrie, de la Praga! Sincer, eu mă bazez mai mult pe cifra 13. Mie mi-a adus noroc!”.

Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, în calitatea sa de raportor de aviz S&D  trage  și  un semnal de alarmă în privința transparenței și eficientizării cheltuirii banilor europeni.

Potrivit eurodeputatului Grapini, linia roșie a acestui raport vizează modul în care poate fi protejat bugetul UE în contextul în care, în exercițiul financiar anterior, în foarte multe cazuri privind proiectele europene banii ajungeau, cu interfață, la o singură persoană, situație de necceptat. “ Ne facem datoria, ca și comisie pentru control bugetar, să atragem atenția asupra acestui raport de aviz. Din păcate, am mai avut asemenea rapoarte de care nici Comisia Europeană, nici Consiliul European, nu au ținut cont. Eu cred că în acest nou exercițiu financiar, intervenind și aceste crize suprapuse, este absolut nevoie să se schimbe modul de gestionare al bugetului european și să nu se mai vadă doar înregistrarea contabilă, ci și eficiența cheltuirii banilor europeni. Concret: ce scoți dintr-un euro sau o sută de euro investiți?”, a spus  Maria Grapini. Nu în ultimul rând, europarlamentarul umanist a precizat că va prezenta,   punctul de vedere al grupului S&D, însă și-a exprimă  convingerea,  că colegii săi doresc o protejare a bugetului UE, o eficientizare a modului în care se cheltuiesc banii europeni, dar și o transparență mai mare. „Până la urmă acești bani trebuie să ajungă să fie utilizați în folosul cetățeanului!”, a  subliniat Maria Grapini.

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share