S-au împlinit 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană.
De-a lungul timpului, sumele primite de România de la bugetul UE au fost, aproximativ, de trei ori mai mari decât sumele plătite de România către bugetul UE, am beneficiat d acces la vaccinurile împotriva COVID19; s-a dezvoltat și implementat cu succes programul Erasmus+ pentru studii și voluntariat „departe de casă” ; drepturile consumatorilor ; drepturile pasagerilor; roaming gratuit în UE. Milioane de români au beneficiat de libertatea de a locui, studia sau lucra oriunde în UE; libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor în cadrul pieței interne unice a UE; de servicii medicale (de stat) în timpul unei șederi temporare în oricare dintre cele 27 de state membre ale UE la aceleași tarife ca cele din țara de proveniență, de solidaritate europeană – asistență oferită prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE. Apoi, abonamente online (cărți, muzică, seriale) valabile în orice stat membru al U.E, Protecția datelor și a vieții private în mediul on-line; Politica agricolă comună (PAC); Marcaje de calitate pentru produsele UE, logouri pentru produsele agricole și din pescuit, etichete energetice și de mediu, etichetarea produselor chimice; standarde pentru a asigura igiena produselor alimentare, sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor, etc.
”La 1 ianuarie 2007, țara noastră a devenit parte a acestui proiect european unic, care a asigurat și continuă să asigure stabilitatea și prosperitatea continentului nostru. Intrarea în Uniunea Europeană a avut loc prin efortul comun al clasei politice și diplomaților români, sub auspiciile garanțiilor de securitate oferite de apartenența la NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din lume, prin încrederea câștigată în teatrele de operații de militarii români, care s-au dovedit parteneri loiali și bine pregătiți ai aliaților occidentali. Măsura succesului aderării noastre la UE este confirmată atât de menținerea unui sprijin larg al cetățenilor români pentru Uniune, cât și de bunăstarea adusă în cei 15 ani de apartenență la Uniune. Produsul Intern Brut al României s-a triplat, după aderarea la UE (2006 – 342,7 miliarde lei, 2021 – 1.190 miliarde lei), iar PIB -ul pe cap de locuitor a devenit de aproape patru ori mai mare (2006 – 16.170 lei, 2021 – 61.368 lei).
Expertiza și finanțarea europene şi-au pus amprenta în aproape toate domeniile economice, fie că vorbim despre proiecte de reabilitare şi infrastructură la nivel local sau regional, despre susținerea dezvoltării şi modernizării agriculturii românești, despre participarea în proiecte de cercetare. Fonduri europene de zeci de miliarde de euro au intrat în țară. Și continuă să vină, contribuind la investiții care cresc nivelul calității vieții și aduc mai aproape de noi standardele occidentale la care ne raportăm. Alte peste 90 de miliarde de euro ne sunt puse la dispoziție de Uniunea Europeană, în următorii ani, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin cadrul financiar multi-anual.
Dar poate cel mai important câștig a fost acela al liberei circulații pentru oameni, bunuri și servicii. Milioane de români lucrează, învață ori își petrec vacanțele în alte țări din Uniunea Europeană. Majoritatea exporturilor românești sunt în state membre UE. Piața Unică Europeană este deschisă antreprenorilor români, care beneficiază de acces liber și sprijin acordat prin finanțările europene. Tinerii români participă intens în schimburile universitare finanțate prin programele Erasmus. Toate acestea au permis integrarea României în UE de o manieră trainică şi profundă. Proiectele finanțate cu fonduri europene, a căror absorbție trebuie tot mai mult eficientizată, contribuie incontestabil la dezvoltarea noastră economică și socială, susținând reforme dificil de realizat doar prin propriile forțe. Obiectivele ambițioase ale Uniunii în diverse domenii acționează ca un stimul important în orientarea și avansarea măsurilor de la nivel național.
România europeană este mai conectată, mai inovativă şi mai prosperă decât oricând în istoria sa, aflându-se în mod constant în topul economiilor cu cea mai rapidă creștere economică din UE. Solidaritatea europeană, marcată și prin decizia istorică de adoptare, în contextul pandemiei de Covid-19, a Planului European de Redresare și Reziliență, va permite susținerea reformelor necesare pentru un curs de dezvoltare inclusivă, de care să beneficieze toți românii, indiferent dacă locuiesc în zonele urbane sau rurale, în oricare parte a României, dacă doresc o educație adaptată exigențelor inovative ale economiei viitorului sau acces la servicii mai bune de sănătate.

Cum solidaritatea și unitatea sunt un parcurs cu dublu sens, România rămâne ferm angajată în susținerea obiectivului de consolidare a Uniunii Europene. Pentru România, apartenența la Uniune reprezintă cadrul solid de dezvoltare democratică, economică și socială pentru cetățenii români și pentru societatea românească. De asemenea, acțiunea României în plan european va continua să fie ghidată de respectul deplin pentru statul de drept, pentru Tratatele Uniunii și pentru principiile și valorile înscrise în Tratate, ca piloni de bază ai Uniunii, precum și pentru dreptul european în general.
Integrarea deplină a României trebuie să includă obiectivele majore privind îndeplinirea angajamentelor Mecanismului de Cooperare și Verificare, aderarea la Spațiul Schengen și intrarea în Zona Euro, locuri de muncă bine plătite, economie bazată pe energie curată și digitalizare.
Suntem, în egală măsură, ca stat care valorifică experiența propriei aderări la Uniune acum 15 ani, pregătiți să acționăm în continuare pentru a transmite mai departe valorile și principiile europene, în vecinătatea noastră, către partenerii noștri care au făcut o opțiune strategică solidă, pe calea reformelor și a proceselor de modernizare europeană” a ținut să trasmită în mesajul său, premierul Nicolae Ciucă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan