Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

România Tradițională cu Energie Curată

Zece stâne situate în Munții Căpățâni au acum curent electric prin proiectul „România Tradițională cu Energie Curată” derulat de Asociația Energia Inteligentă. Stânele strămoșești Căpățâna, Ursu Vârf, Ursu Canton, Ursulețu, Balota, Milescu, Cășăria, Dârjiu, Cocora 1 și Cocora 2 au primit o nouă viață, cu energie curată. Lansat în luna mai a acestui an de către Asociația Energia Inteligentă, proiectul „România Tradițională cu Energie Curată” are două mari obiective:  păstrarea tradițiilor românești și  cu susținerea tehnologilor moderne,  care să permită producerea de energie curată.

Păstoritul Carpatic a permis de-a lungul timpului crearea de comunități umane care au în centrul lor această ocupație și formarea unor puternice legături sociale între practicanți, devenind un factor care a generat identitate locală, regională și națională. Pajiștile din munții României, cu floră furajeră de calitate este rezultatul unui proces de pășunare constantă pe parcursul secolelor. Însă ceea ce s-a obținut cu efort de-a lungul timpului, poate să dispară în câteva decenii prin subpășunare, fenomen care favorizează “resălbăticirea“ pășunilor prin apariția vegetației ierboase nedorite și a vegetației lemnoase care va duce la împădurire. Potrivit unei estimări a Asociației Energia Inteligentă, peste 40% din sălașele de pe culmile munților au fost părăsite și astfel a fost pus în pericol păstoritul, probabil cea mai definitorie tradiție a poporului român. Lipsa căilor de acces și condițiile grele de trai în aceste zone au făcut ca cei care locuiesc și își desfășoară activitatea în aceste locuri să renunțe la această îndeletnicire străveche, definitorie pentru poporul român.

Proiectul „România Tradițională cu Energie Curată” va aduce o contribuție semnificativă la păstrarea identității naționale folosind energie curată. Refacerea căilor de acces, peste 60 de km de drum pe zona de creastă, către stânele din Munții Căpățâni, singurul masiv muntos în care sălașurile montane de păstorit sunt încă populate de către oameni și instalarea de panouri fotovoltaice în stâne vor face ca cei care încă practică păstoritul în aceste zone să își poată continua activitatea și valorifica produsele. Totodată, refacerea drumurilor din zonă va facilita accesul vizitatorilor și, treptat, va reînvia activitățile turistice.

„Renunțăm foarte ușor la tradiții și în același timp respingem și noile tehnologii, adică respingem noul în general. Este foarte important sa înțelegem până nu e prea târziu că trebuie să păstrăm tradițiile, la fel cum trebuie să înțelegem că tehnologiile noi sunt în avantajul nostru pentru că venim cu energie curată prin care îmbinăm noul cu vechiul” a declarat Dumitru Chisăliță, Președinte al Asociației Energia Inteligentă.

„Ne ajută foarte mult panourile pentru că avem iluminat, putem folosi mulgătoarea, vom avea o muncă mai ușoară,  acum că avem curent la stână. Nu speram niciodată că va ajunge curentul aici” a spus Anișoara Hiriza, proprietar de stână de vite. „Eu vin aici din anii 70, vară de vară și ne-am descurcat cum am putut, cu lumânări, cu felinare, cu lămpi. Acum,  că avem curent electric va fi mult mai ușor” a declarat Ion Crăciunescu, proprietar de stână de oi.

„Schimbarea se face prin oameni și cu oameni. Dacă ei nu înțeleg ce li se întâmplă se vor opune vehement oricărei schimbări, pentru că teama de necunoscut este în firea umană. Schimbarea pe care o dorim pentru România trebuie să înceapă cu oamenii, cu programe de informare și de creștere a gradului de conștientizare asupra importanței păstrării tradițiilor și a adaptării la schimbările pe care viitorul ni le va aduce. Astfel vor putea fi înțelese și acceptate noile forme de energie, care pot asigura securitatea energetică a României și în același timp,  contribuie la protejarea climatică.” a adăugat Dumitru Chisăliță, Președinte al Asociației Energia Inteligentă. Asociat proiectului pilot derulat în Munții Căpățâni,  proiectul România Tradițională cu Energie Curată, își propune să deruleze si o campanie puternică de informare în diferite zone din România, asupra importanței acceptării de noi forme de energie, o energie mai curată și la fel de sigură ca cea cu care oamenii s-au obișnuit.

”Proiectul pilot de instalare a surselor de energie curată în stâne, parte din „România Tradițională cu Energie Curată” a fost posibil cu sprijinul prietenilor Asociației Energia Inteligentă, Salvamont Vâlcea, Comunității 4×4 Vrancea și Federației Patronală Petrol și Gaze fără de care,  nu ar fi fost posibilă deplasarea în munți, în special în contextul organizării infotrip-ului din Munții Căpățâni, adresat reprezentanților mass-media, pentru ca ei să vadă și să simtă frumusețea locurilor, dar și traiul dificil din stânele montane și astfel, utilitatea demersului nostru. Proiectul s-a bucurat de asemenea de sprijin din partea partenerilor media care susțin Asociația Energia Inteligentă în popularizarea acestui proiect – InvesTenergy, News Energy, Focus Energetic, Energy Center, The Diplomat Bucharest, Financial Intelligence, Spot Media, Economistul, Club Economic și România Durabilă” au conchis organizatorii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share