Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” participă în Oceanul Atlantic de Nord şi în Portul Lisabona, la exercițiile multinaționale „REPMUS 22” şi „DYMS 22”. Cele două exerciţii sunt organizate de Forțele Navale ale Portugaliei, în perioadele 9-23 septembrie şi, respectiv, 23-30 septembrie.
„REPMUS” și „DYNAMIC MESSENGER” („DYMS 22”) sunt exerciții NATO, desfășurate în raioane din Atlanticul de Nord, menite să promoveze dezvoltarea capacităților sistemelor maritime fără echipaj și să îmbunătățească interoperabilitatea acestor sisteme. Obiectivul principal al exerciţiilor îl constituie consolidarea cooperării și creșterea interoperabilității între structuri NATO în domeniile hidrografiei, oceanografiei și a echipamentelor autonome de cercetare hidrografică și oceanografică.

Joi, 8 sptembrie, de la bordul navei maritime hidrografice „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” au fost lansate cinci vehicule subacvatice autonome fără pilot (underwater unmanned vehicle / glider), care au misiuni de cercetare în vederea obținerii și transmiterii datelor oceanografice pe durata celor două exerciții. Aceste glidere aparțin Forțelor Navale din România, Franța și Marea Britanie și sunt operate prin intermediul sateliților.
Datele colectate sunt procesate în laboratorul propriu al navei de specialiștii Direcției Hidrografice Maritime cu sprijinul unui reprezentant al Institutului Hidrografic Portughez.
„REPMUS 22” este cel mai mare exercițiu anual de robotică din Portugalia, care reunește diferite marine, dar şi instituții academice și de cercetare industrială, într-un efort de a testa și pune în practică tehnologii și concepte care permit operațiuni mai eficiente.
„DYMS 22” este un exercițiu NATO în care comunitățile operaționale NATO lucrează împreună cu industria și mediul academic pentru a promova integrarea operațională a sistemelor maritime fără pilot în operațiunile NATO prin experimente ample.
Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” este comandată de locotenent-comandorul Toma Laurențiu și are la bord un echipaj format din 59 de militari precum şi patru ofiţeri de stat major.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista