Unu din patru români s-a simțit la un moment dat tratat diferit din cauza vârstei, arată studiul „Intersecționalitatea între concept și practică. Cum este înțeles și implementat conceptul de intersecționalitate în rândul organizațiilor neguvernamentale românești” (link studiu), realizat la inițiativa Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC).
Studiul este prima cercetare de anvergură din România ce abordează intersecționalitatea.
Conform aceluiași studiu, unu din șapte români, indiferent de etnie, gen, vârstă sau mediu de rezidență, a declarat că a existat cel puțin o situație în care s-a simțit discriminat la locul de muncă, la interviul de angajare sau la școală.
Vârsta, motivul cel mai des întâlnit al discriminării
Conform sondajului efectuat în rândul populației generale, principalele aspecte în legătură cu care populația s-a simțit tratată diferit în diverse situații de viață sunt vârsta (23%), venitul (18%), ocupația (14%) și genul (13%), în condițiile în mai puțin de jumătate dintre respondenți (49%) au declarat că nu s-au simțit niciodată discriminați. Vârsta este un aspect resimțit ca discriminatoriu atât de către tineri, care afirmă că sunt considerați fără experiență când își caută un loc de muncă, cât și de către persoanele vârstnice, care au dificultăți la recrutare. Venitul redus este de asemenea corelat cu discriminarea, având în vedere că România are cea mai mare rată a populației aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din UE (32% în 2023, conform datelor Eurostat) și cea mai mare rată a sărăciei în muncă, adică a persoanelor angajate, dar care totuși au un venit insuficient pentru asigurarea traiului zilnic (15,3% în 2023, conform Eurostat).
„Acest studiu confirmă că discriminarea pe diverse criterii este o realitate în societatea românească și afectează segmente largi ale populației. Cazul centrelor pentru vârstnici este, de exemplu, un efect foarte vizibil public al discriminării la care sunt supuse persoanele în vârstă, mai ales cele care au și alte vulnerabilități, de la venituri scăzute, la gen sau etnie. Însă discriminarea este puternic internalizată în societatea noastră, astfel că adesea se manifestă în mod tacit. Studiul pune în lumină modul în care diferitele vulnerabilități ale oamenilor se intersectează și îi expun discriminării, iar speranța noastră este că, dincolo de a deschide o dezbatere academică, acesta va contribui la elaborarea unor politici publice de sprijin pentru categoriile cel mai adesea și cel mai profund discriminate din societate, cum sunt femeile sărace și în vârstă din mediul rural, de etnie romă și/sau cu dizabilități”, spune cercetătoarea Emanuela Ignățoiu-Sora, co-autoare a studiului.
Contextele în care respondenții au declarat că s-au simțit tratați diferit sunt interviul de angajare (14%), locul de muncă (13%), promovarea la locul de muncă (13%), la școală (13%), în transportul în comun (10%) și respectiv la spital (9%).
Pe cine ar ajuta românii: femei sărace, cu dizabilități, mai puțin pe bărbații de etnie romă
Nivelul de empatie manifestat de populație este mai mare pentru femeile cu dizabilități de etnie română (pe care 84% dintre respondenți au declarat că s-ar simți confortabil să le ajute), femeile cu dizabilități (83%) și femeile sărace, de etnie română și cu dizabilități (83%). Pe de altă parte, pe femeile rome sărace și cu dizabilități 71% dintre respondenți s-au declarat dispuși să le ofere ajutor, în timp ce doar 67% ar ajuta un bărbat rom sărac și cu dizabilități.
„Multe dintre comportamentele discriminatorii din școală au cauze legate de inegalitățile de venit, etnie și/sau inegalitățile de gen. Chiar dacă dizabilitatea este una dintre cele mai importante vulnerabilități percepute de către populația României, identitatea etnică și sexuală rămâne una dintre cele mai mari vulnerabilități, în condițiile existenței unor stereotipuri și atitudini discriminatorii față de populația de etnie romă și față de persoanele LGBT+”, spune cercetătoarea Claudia Petrescu, co-autoarea studiului.
Ce categorii de persoane consideră angajații din ONG-uri că au cel mai mult nevoie de ajutor
Studiul a vizat și sectorul organizațiilor neguvernamentale, măsurând opinia angajaților, membrilor și voluntarilor din ONG-urile active în România, care lucrează în mod obișnuit cu persoane vulnerabile. Astfel, în opinia angajaților ONG-urilor, caracteristicile principale care definesc o persoană ca fiind vulnerabilă sunt existența unei boli sau dizabilități (52%), problemele cu locuirea (locuire precară, lipsa locuinței, 50%), apartenența la o comunitate săracă (45%) și existența unei dependențe (44%).
În opinia angajaților ONG-urilor, categoriile de populație considerate ca având cea mai mare nevoie de ajutor sunt: persoanele cu dizabilități fizice (57%), persoanele cu dizabilități mintale (57%), persoane care au în îngrijire persoane vulnerabile (persoane cu dizabilități, în vârstă etc., 56%), persoane care trăiesc în sărăcie (nu au resursele strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor pentru nivelul minim de trai, 56%), victime ale violenței în familie (56%), persoanele fără adăpost (55%), victime ale traficului de persoane (55%), persoane care își cresc singure copiii (54%) și persoane dependente de stupefiante (54%).
„Acest studiu a fost derulat în cadrul programului de finanațare În Stare de Bine, pe care, noi la Kaufland, îl susținem de șapte ani. Am investit peste 7 milioane de euro în proiecte comunitare menite să îmbunătățească viața a zeci de mii de români și salutăm acest demers de cercetare care sperăm să deschidă conversația către construirea de politici inovatoare de sprijin pentru categoriile cele mai vulnerabile de populație”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Ce este intersecționalitatea și de ce a fost folosit acest concept?
Anul trecut, Alexandra, o tânără de 25 de ani, murea după 7 ore de chinuri într-un spital din Botoșani, timp în care i-au fost refuzate îngrijirile medicale. Cu câteva luni înainte, Roxana, o tânără de 24 de ani, năștea pe trotuar în fața spitalului din Urziceni, după ce îi fusese refuzat accesul în camera de gardă. Și tot în vara lui 2023 izbucnea scandalul „azilelor groazei” din Voluntari. Persoanele din respectivele cămine erau în vârstă, iar unele aveau dizabilități. Roxana e de etnie romă și are deficiențe de auz. Dar Alexandra era doar o femeie de etnie română. Care a fost atunci cauza tratamentului inuman la care au fost supuse toate aceste victime, care altfel nu au prea multe în comun? Și ce se poate face pentru a schimba situația?
Intersecționalitatea este un concept din științele sociale care se referă la multiplele identități suprapuse pe care le dețin oamenii în cursul vieții lor: rasa, sexul, genul, clasa socială, etnia, religia, limba maternă, orientarea sexuală, abilitatea/dizabilitatea, vârsta, greutatea corporală, etc.
Toate aceste identități multiple se suprapun – se „intersectează”, de unde și denumirea conceptului – și definesc poziția pe care o ocupă o persoană în raport cu sistemul de relații sociale și de putere de la un moment dat. Fiecare dintre noi se confruntă de-a lungul vieții cu diferite moduri de discriminare sau de privilegiere, provenite din interacțiunea acestor trăsături ce ne alcătuiesc identitatea.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți blocați pe o insulă secretă a Regatului Unit și a SUA
Trei femei au delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra din București
Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la New York după ce pilotul a murit în timpul zborului
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
LIFE STYLE
Povestea unui medic care s-a vindecat de cancer. Legătura dintre cancer și stres
Doi medici vorbesc despre tratarea cancerului cu Zeolit – Un mineral cu o formulă unică de eliminare a metalelor grele din organism
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate se lansează pe 21 octombrie
Ai un somn agitat în ultima vreme? Află acum ce poți face pentru a dormi relaxat
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Social democrații hunedoreni pornesc la drum cu oameni valoroși pentru viitorul Parlament
MILITARII CHEAMĂ SOCIETATEA CIVILĂ LA PROTEST CHIAR DE ZIUA ARMATEI!
Sănătoși în mod E.G.A.L.