Hai Păuleştiul! Hai… Păuleştiul! Haide, măi Păuleştiule, măi! Sunt cuvintele pe care le aud în cap de ore bune şi coşmarul o să mă urmărească mult şi bine. Era oarecum previzibil pentru mine că o să luăm bătaie în Cupă în faţa unei echipe bune, care atunci când o vezi jucând te şi miri că e în Liga a patra. S-a dus aşadar şi tradiţia acestei echipe, care a făcut până acum o figură frumoasă în Cupa României,unde a ajuns în ultimele două ediţii să joace cu echipe deLiga 1. O concepţie tactică prost gândită, cu mulţi titulari menajaţi (Gârlea, Voinea, Pătru, Ispas), cu un Cherchez folosit cât joacă un boxer, Târgoviştea a sucombat în Prahova pe un stadion cochet şi în faţa unei galerii admirabile a roş-albaştrilor, una de nota 200. Ultraşi inimoşi şi cu adevărat senzaţionali, care merită toată consideraţia. Cu un singur jucător care a jucat bine, Cosmin Anton, Chindia nu a arătat că ar avea vreo speranţă de mai bine. Ce mi s-a părut interesant e că golul victoriei prahovene (primul a fost o bijuterie a lui Nae) a venit atunci când nici gazdele nu prea se mai aşteptau. Pripu a fost pe fază şi a declanşat fiesta în tribune. Ce mi s-a părut interesant este că cei de la Chindia au crezut că au echipă, de şi-au permis să bage rezervele. Liviu Mihai ăla e mai slab ca Bucă la cum a jucat, iar Ene a evoluat în ritmul lui … moş Ene pe la gene. Martac o să încălzească banca de rezerve, că tot Pătru va ara terenul pe dreapta. Se vede clar lipsa lui Răzvan Dobre, o pierdere incomensurabilă. Chindia a avut şi ea câteva ocazii, dar e bine că nu a fost şi mai rău, că nu s-a pierdut la o diferenţă mare, că aşa ar fi trebuit după aspectul jocului. Pe final, gazdele nu mai puteau… trăgeau bieţii amatori de ei ca să termine meciul cu fruntea sus. Au muncit şi s-a văzut. Dani Popa, o umbră a golgheterului din sezonul trecut, cu o execuţie chiar de cascadorii râsului în careu. Cherchez trebuia băgat la pauză, schimbările au fost total neinspirate. În fine, e trist că acum se şi vede lipsa de achiziţii. Mijlocaşul Păuleştiului, Vladimir Butufei, ne-a declarat în exclusivitate după meci : ” A fost un duel interesant azi, probabil a câştigat determinarea în defavoarea valorii, dar dacă în prima repriza era 2-0 , nu se supăra nimeni. Îmi pare rău că ne-au luat în derâdere, dar asta am urmărit, altfel nu am fi avut şanse. Dacă ar fi să jucăm în Cupă cu o echipă din Liga 1, sincer, aş vrea să picăm cu FCSB, să îi urc pe garduri, dar am şi dorinţa să văd la ce valoare e echipa mea de suflet, Petrolul Ploieşti”. În secţiunea audio de mai jos puteţi urmări declaraţiile lui Nicu Croitoru (antrenor Chindia Târgovişte) şi Florin Pripu, căpitanul celor de la CS Păuleşti. (Răzvan Necşulescu)
CS Păuleşti – Chindia Târgovişte 2-1 (0-0)
Au marcat: Nae (49), Pripu (87) respectiv C. Anton (54)
CS Păuleşti: Rădulescu – Ţugui, Neagu, Pripu, Pătraşcu (83 Cocoş) – L. Dumitru, Bărăgan, Butufei (90+3 Arnăutu), Nae (64 Pantelimonescu) – M. Mihai, Ciobanu. Antrenor: Iulius Mărgărit.
Chindia Târgovişte: Mieilă – Martac, Vătavu, B. Matei, B. Dinu – Parghel, Anton, Vasile, Grigore (68 Stoica) – L. Mihai (73 Cherchez), Ene (54 Popa). Antrenor: Nicu Croitoru.
Au arbitrat foarte bine: Marius Naidin (Piteşti) – Mihai Ionescu şi Nicuşor Marin (ambii Săcuieni).
INTERVIU NICU CROITORU
INTERVIU FLORIN PRIPU
GALERIE FOTO – Cătălin Spătaru













EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice