Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

S-a lămurit misterul: cei în cauză, sunt buni de plată acum, pentru distrugere din culpă!

La data de 29 martie 2022, ora în jurul orei 13:59, Poliția Municipiului Hunedoara, a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe acoperişul unui imobil, a căzut o piatră de dimensiuni mari pe acoperiş şi a ajuns în interiorul imobilului. Poliţiştii ajunşi la fața locului au stabilit că, la mansarda imobilului de la adresa de mai sus, s-a produs un orificiu în acoperișul imobilului și de asemenea în tavanul unei camere, piatra aflându-se pe pardoseala camerei.
 S-au deplasat de urgență la locul indicat o autospecială de lucru cu apă și spumă precum și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Hunedoara. Concomitent, a fost alertat și trimis la locul intervenției echipajul CBRN din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători specifice asupra pietrei, în urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic. Ulterior, piatra a fost ridicată de către IPJ Hunedoara, urmând a fi supusă altor expertize în vederea clarificării acestei situații, la INSEMEX Petroșani.
Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori, care locuiau în imobil, nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul acesteia.
Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperișul casei, plafonul unei camere și mobilierul din aceasta.
De asemenea, tot în aceeaşi dată, un alt cetăţean din municipiul Hunedoara, a anunţat Poliția Municipiului Hunedoara, că, în curtea casei sale, a găsit o bucată de piatră.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăți de zgură, care au provenit în urma detonării unei bucăți de zgură, activitate desfășurată la aproximativ 1km de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă, unde două societăţi comerciale, desfășoară activități de excavare și colectare a deșeurilor metalice.
Ancheta este în desfășurare urmând ca, din cercetările efectuate să se stabilească toate împrejurările în care s-au comis aceste incidente, precum și pentru a se stabili dacă, activitățile din incinta fostului combinat, desfășurate de către cele două societăți comerciale, s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale, urmând ca în funcție de rezultatul anchetei să se ia măsurile legale care se impun. În cauză, poliţiştii întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share