Ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, au semnat, miercuri, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului interimar Nicolae Ciucă, Acordul interguvernamental România – SUA privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din ţara noastră. Acordul a fost parafat cu prilejul vizitei efectuate în SUA, la începutul lunii octombrie, de ministrul Popescu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, documentul a fost semnat în cadrul unei întrevederi pe care prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă a avut-o, alături de vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Popescu, cu ambasadorul Zuckerman, preşedintele Băncii de Import-Export a SUA, Kimberly Reed, şi adjunctul asistentului secretarului pentru politică energetică nucleară şi cooperare internaţională din cadrul Departamentul american al Energiei, Aleshia Duncan.Discuțiile de la Palatul Victoria s-au focalizat asupra cooperării bilaterale subsumate Parteneriatului Strategic România-SUA, în domeniul politic, militar, energetic și economic, în special cu referire la implicarea americană în proiecte strategice de interes major pentru România, inclusiv cele promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Prim-ministrul interimar a subliniat numeroasele evoluții pozitive înregistrate și în acest an în cooperarea bilaterală româno-americană, arătând că dezvoltarea și aprofundarea tuturor dimensiunilor acestei colaborări reprezintă obiective asumate la cel mai înalt nivel. Totodată, premierul interimar a reafirmat sprijinul preşedintelui şi Guvernului României faţă de Iniţiativa celor Trei Mări, evidențiind că ”implementarea proiectelor prioritare de interconectare ale I3M, cu implicare și sprijin american, poate furniza un sprijin important pentru redresarea economică post-pandemie şi consolidarea rezilienţei unor domenii importante pentru securitatea ţării. În același timp, o prezență economică solidă a SUA în România poate reprezenta și un puternic semnal de încurajare și stimulare și a altor investitori străini, interesați de oportunitățile de afaceri din țara noastră” .
Șeful Guvernului român a subliniat importanța realizării prioritare a proiectului feroviar Constanța – Gdansk (Rail2Sea), proiect transnațional cu impact strategic asupra dezvoltării economice, dar și cu implicații asupra asigurării mobilității militare între Nordul și Sudul Flancului Estic al NATO. Totodată, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut referire la necesitatea implementării proiectului rutier Via Carpatia.Partea americană și-a reafirmat angajamentul față de Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, inclusiv în ceea ce privește rolul Băncii de Import-Export a SUA în sprijinirea exporturilor americane către România și a realizării proiectelor legate de Centrala nucleară de la Cernavodă. Reprezentanta Departamentului Energiei a exprimat, în acest context, apreciere pentru parteneriatul îndelungat cu România în domeniul energetic.Ambasadorul american Adrian Zuckerman a relevat, la rândul său, caracterul special al relației bilaterale dintre România și SUA, precum și rolul regional extrem de important al țării noastre.
„

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului