Politehnica Timişoara s-a reunit pe arena “Ştiinţa” pentru abordarea stagiunii 2021-22. 34 de jucători au participat la prima şedinţă de pregătire sub comanda antrenorului Dorin Toma.
“Am luat un prim contact cu jucătorii, atmosfera este una pozitivă, încercăm în aceste zile să luăm cele mai bune decizii asupra unor jucători. Primele zile sunt destinate jucătorilor din Centrul de copii şi juniori, pentru a alege cele mai bune soluţii pentru poziţiile Under 2001 şi 2003. Sâmbătă se va face un joc şcoală în care vom lua decizii asupra unor jucători pentru a continua cu noi pregătirea. Vor fi trei zile mai grele, în care vom reuşi să ne adaptăm şi la căldura care este afară şi la numărul de jucători care vor veni. Suntem numeric un lot mai mic şi încercăm în zilele următoare să aducem jucători la valoarea lotului care a fost şi pe care ni-i dorim să-i avem în sezonul următor. Sunt opt jucători (plecaţi), a plecat şi Ivanovici ieri, aşa că numărul lor a crescut. Sperăm să nu mai plece. Să rămână un nucleu de bază cât de cât, să reuşim să completăm lotul. Se mai poartă discuţii cu Pamfile, se mai poartă discuţii cu Romario Rus, care încă mai are contract. A fost o discuţie, am cerut să fie prezenţi jucătorii la lot, să nu ne pripim şi să luăm deciziile bune cu jucătorii care au fost aici şi se cunosc foarte bine”, a declarat Dorin Toma.
Din lotul cu care Politehnica a încheiat sezonul trecut, nu mai fac parte: Pavle Radunovic, Stjepan Plazonja, Otto Hindrich, Sergiu Popovici, Jose Casado, Ionuţ Coadă, Ionuţ Cioinac şi Petre Ivanovici. Pe această cale le mulţumim tuturo pentru aportul adus la rezultatele alb-violeţilor în ediţia 2020-21 a Ligii 2.
Jucătorii prezenţi la reunire:
George Păduraru, Călin Jurj, Nicolae Sofran, Denis Radu, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Cristian Bocşan, Claudiu Pamfile, Alexandru Munteanu, Dorin Codrea, Romario Rus, Doru Andrei, Alin Ignea, Alin Manea, Mircea Axente, Tudor Moţiu, Robert Ehling, Lucian Gologan, Alexandru Gașpar (jucători care au făcut parte din lotul din sezonul trecut, ultimii patru fiind totodată juniori din propria academie); Dragoş Coroiu (Dumbrăviţa), Fabio Trip (Lipova), Răzvan Piţigoi (Ghiroda), Raul Vidrăsan (Ungheni), Vlad Bîte (Fortuna) (jucători reveniţi din împrumutul la alte formaţii);
De asemenea, în pregătiri la formaţia noastră au sosit următorii jucători: Adrian Zaluschi (Minaur. mijlocaş, 31 ani), Andrei Luduşan (Viitorul Pandurii, atacant, 25 ani), Bogdan Pop (CFR Cluj, mijlocaş-central stânga, n. 2001, sezonul trecut la Unirea Dej), Stefan Grimmer (Fortuna, mijlocaş, 2002), Robert Popeț (portar), Raul Popa (fundaş, 2000), Sinişa Sporin (fundaş/mijlocaş, 1998), Alex Dincă (mijlocaş, 1998), Sergiu Românu (mijlocaş, 2002), Robert Stoia (fundaş, 2000) (toţi de la ACS Poli).
Vizita medicală va fi efectuată joi şi vineri, iar sâmbătă e programat un joc-şcoală cu jucătorii aflaţi în probe.
Cantonamentul a fost stabilit între 5 şi 14 iulie pe plan local. Deocamdată sunt fixate trei partide amicale, cu Pobeda Star Bîsnov (10 iulie), Kikinda (Serbia, 17 iulie) şi Ripensia (24 iulie). Programul va fi completat curând şi nu e exclus să mai sufere modificări.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan