Curtea de Conturi a găzduit, la sediul central din București, prima reuniune a Consiliului Consultativ format din reprezentanți ai mediului academic, societății civile și mediului de afaceri. Consiliul este inițiat la nivelul instituției supreme de audit a României și are rolul de a sprijini Curtea în calitate de expert consultativ și ca sursă de cunoaștere, informații, date și analize de înaltă calitate și credibilitate, care ar putea fi utilizate în luarea unor decizii strategice și în identificarea unor potențiale teme de audit.
La prima întrunire a Consiliului, prezidată de președintele Mihai Busuioc, au participat reprezentanți de prestigiu ai mediului academic, ai societății civile și sectorului privat din România.
În cadrul întâlnirii, președintele Curții a prezentat principalele obiective ale Consiliului și modul de funcționare a acestuia, iar membrii forului consultativ au expus așteptările pe care le au, cu privire la această formă de colaborare.
”Este deosebit de util pentru noi, ca instituție supremă de audit, să cunoaștem așteptările părților interesate cu privire la activitatea Curții de Conturi în următorii ani. Ne dorim ca în cadrul dezbaterilor pe care le vom avea în cadrul Consiliului Consultativ să identificăm împreună oportunități, tendințe și teme relevante, cu impact major pentru România, care ar putea fi abordate în activitatea de audit” a subliniat președintele Mihai Busuioc.
Din Consiliul Consultativ fac parte: din mediul academic rectorii Universității din București, Academiei de Studii Economice, Universității Politehnica din București, Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universității de Vest din Timișoara, Universității Naționale de Apărare ”Carol I”; din societatea civilă reprezentați ai conducerii Expert Forum, Funky Citizens, Institutului Aspen România, Institutului pentru Politici Publice, Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile; din mediul de afaceri reprezentanți ai conducerii Coaliției pentru Dezvoltarea României.
Într-o primă fază pilot, timp de un an, Consiliul se va reuni semestrial, iar întâlnirile consultative vor fi prezidate de Președintele Curții.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
LIFE STYLE
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică
Top 5 produse esențiale pentru părinții cu copii mici
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să vă păstrați ficatul sănătos cu doar două surse naturale
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sănătatea pe primul loc: Cum să faci alegeri alimentare inteligente pentru un corp sănătos
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Carmen Holban – finanțări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vitamina care ajută la tratarea cancerului dar care nu este promovată de sistemul medical
Povestea călugăriţei care a folosit tratamentul naturist al Mariei Treben pentru cancerul uterin
10 remedii pentru a combate atacurile de panică