Peste 1600 de militari și aproximativ 150 de mijloace tehnice, din România, Bulgaria, Franța, Italia, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii, au participat astăzi la ceremonia oficială de deschidere a exercițiului multinațional SABER GUARDIAN 23, cea mai amplă și complexă activitate de instruire desfășurată în acest an.
Ceremonia s-a desfășurat în Centrul de Instruire pentru Luptă Smârdan, în prezența ministrului Apărării Națonale, Angel TÎLVĂR, a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel PETRESCU, comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, general locotenent Dorin IONIȚĂ, șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Ciprian MARIN și a comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general maior Claudiu – Mihail SAVA.
Oficialilor le-a fost prezentată, în cadrul unui static display, tehnica și echipamentele militare implicate în exercițiu.
De asemenea, aceștia au fost informați cu privire la activitățile desfășurate de Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”, condusă de generalul de brigadă Gabriel – Constantin TURCULEȚ, și de Brigada Multinațională Sud Est, condusă de generalul de brigadă Constantin NICOLAESCU, precum și asupra activităților viitoare, pe care le vor executa cele două mari unități, în cadrul exercițiului SABER GUARDIAN 23.
SABER GUARDIAN 23” este integrat în complexul de exerciții „DEFENDER 23” și reprezintă un vârf al pregătirii profesionale care cuprinde etape de planificare și organizare demarate înaintea fazelor de execuție operațională derulate în prezent.
Exercițiul „SABER GUARDIAN 23” este inclus în programul de exerciții de antrenament comun USAREUR-AF, în vederea creșterii interoperabilității la nivel comun și multinațional cu forțele armate ale statelor aliate și partenere.
Cooperarea dintre Armata României și Garda Națională a Statului Alabama se desfășoară, de peste 30 de ani, în cadrul Programului de Parteneriat Statal. Instrucția în comun cu partenerul american constituie o oportunitate pentru consolidarea Programului de Parteneriat Statal, în cadrul procesului de identificare a activităților bilaterale care se pot derula în viitor între Armata României și Garda Națională a Statului Alabama.
În perioada 12-29 mai, Escadrila 117 Sprijin Geniu, din cadrul AIR Național Guard Alabama împreuna cu militari din cadrul Batalionului 96 Geniu „Cetatea București” au executat lucrări prin practicare, lucrări de geniu pe verticală, pentru dezvoltarea unor proiecte de asigurare a sprijinului logistic real pentru forțele de geniu partenere, în garnizoana București.

Activitățile fac parte din exercițiul multinațional „SABER GUARDIAN 23”, care are loc, în perioada 29 mai – 9 iunie, în poligoanele și facilitățile de instruire ale Forțelor Terestre Române. SABER GUARDIAN 23” continuă seria de exerciții începută în anul 2013 și se execută bienal, fiind conceput pentru intensificarea interoperabilității într-o gamă largă de misiuni pentru țările membre ale NATO și țările partenere.
Activitățile de instruire planificate cuprind: deplasări terestre în cadru tactic, forțări ale cursurilor de apă, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă cu tehnica tuturor categoriilor de forțe, parașutări, precum și activități cu specific medical de evacuare și tratament al răniților.
Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Centrul Național de Instruire pentru Luptă „Getica” din Cincu, județul Brașov, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din localitatea Smârdan, județul Galați, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din localitatea Babadag, județul Tulcea, Poligonul de tragere sol-aer din cadrul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu” din Capu Midia și Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța.

Totodată, evenimente de instruire din cadrul SG23 se vor derula și în facilitățile de instruire din Slobozia și Bordușani, județul Ialomița, Vărsătura și Frecăței, din județul Brăila. „SABER GUARDIAN 23” este integrat în complexul de exerciții „DEFENDER 23” și reprezintă un vârf al pregătirii profesionale care cuprinde etape de planificare și organizare demarate înaintea fazelor de execuție operațională derulate în prezent. Exercițiul a fost precedat de etapa de afluire, în cursul lunii mai, a efectivelor și echipamentelor pe căile de comunicații rutiere, navale și aeriene din țară către zonele de antrenament și va fi urmat de faza defluirii, în a doua decadă a lunii iunie.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan