O nouă ediție a tradiționalei “Săptămâni a Diplomației Comerciale” este organizată de Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, în perioada 3 – 7 iulie a.c.
Evenimentul îi reuneşte pe 50 dintre reprezentanții economici ai României în străinătate cu înalte oficialități, mediul instituțional în general și cel privat din România, permițând o analiză aprofundată a rolului și contribuției acestora la dezvoltarea comerțului exterior al țării, stabilirea priorităților și a măsurilor pentru eficientizarea acțiunilor de diplomație comercial-economică, impulsionarea producătorilor români pentru orientarea spre piețe externe și consolidarea relației cu companiile și structurile mediului asociativ din țară.
Astăzi în sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice București, s-a desfășurat sesiunea plenară a “Săptămânii Diplomației Comerciale”, a cărei prime părți – prezidată de Rareș-Ștefan Burlacu, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior – a abordat tema “Diplomația comercială românească – evoluții, provocări și perspective”.
În fața unei audiențe de aproximativ 300 de persoane, au avut intervenții Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Senatului, Cosmin-Ștefan Marinescu, consilier prezidențial în cadrul Președinției României, Traian Hristea, secretar de stat – în numele ministrului afacerilor externe, Darius Vodă, secretar general – în numele ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Bogdan-Gruia Ivan, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Florin Nicolae Jianu, președintele Florin Nicolae Jianu vicepreședinte al SMEUnited.
Au mai fost prezenți oficiali de la Ministerul Energiei, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Agenția Națională Sanitară, Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Vorbitorii au reliefat faptul că ” diplomația comercială reprezintă o componentă esențială a diplomației generale, mai ales în actualul context regional și internațional, marcat de numeroase crize care afectează profund economiile naționale și pe cea globală”.

S-a iterat necesitatea unor strategii inter-conectate pentru creșterea competitivității economiei românești, pornind de la o strategie dedicată dezvoltării capacității productive a țării – în special în domeniile net importatoare și în regiunile mai slab dezvoltate – și continuând cu strategii pentru creșterea exporturilor și reducerea deficitului comercial, atragerea de noi investiții străine, dezvoltarea turismului, trecerea la industria 4.0, tranziția la energia verde și asigurarea independenței energetice, etc.
A fost evidențiată contribuția rețelei de reprezentare economică a României în străinătate – în prezent subdimensionată în raport cu necesitățile, precum și cu sistemele de promovare economică externă ale altor țări – la valorificarea oportunităților de export, atragerea de investiții în țară, încurajarea și susținerea investițiilor românești în exterior, consolidarea dialogului instituțional cu partenerii externi.
Cea de-a doua parte a manifestării, moderată de Doru-Claudian Frunzulică, vicepreședinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, a fost dedicată relațiilor Departamentului de Comerț Exterior (prin angajații interni și reprezentanții din străinătate) cu mediul de afaceri, urmărind strângerea acestor conexiuni.
Au fost reprezentate Consiliul de Export, camerele de comerț, asociațiile profesionale și confederațiile patronale, Academia de Studii Economice București, Investissement Quebec International, firme românești cu activități de export.
Panelul s-a concentrat pe identificarea celor mai eficiente modalități de colaborare între reprezentanții economici externi și companiile românești, respectiv structurile asociative ale mediului de afaceri, cu obiectivul comun de creștere a exporturilor și reducere a deficitului comercial.
Ultima parte a evenimentului a fost dedicată dialogului direct al reprezentanților economici externi cu firmele românești, interesate să inițieze sau să-și extindă prezența pe alte piețe, cu produse sau servicii.
Următoarele trei zile ale “Săptămânii Diplomației Comerciale” vor fi consacrate întâlnirilor individuale ale celor 50 de consilieri economici externi ai României prezenți la eveniment, cu firmele românești care au nevoie de îndrumare și asistență pentru pătrunderea pe alte piețe, creșterea exporturilor sau identificarea de noi parteneri de cooperare.
Întâlnirile se vor desfășura la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, între orele 9:00 – 13:00.
Peste 200 de reprezentanți de firme și-au exprimat dorința de a avea astfel de discuții, participarea fiind încă deschisă oricăror firme interesate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan