Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Săptămâna mișcării în România și respect pentru sportivii țării care au făcut performanță

“Săptămâna mișcării în România” este  lege promulgată de președintele României prin Decret nr. 546/27/04/2022 și devine Legea nr. 116/27/04/2022. Actul normativ vizează completarea art. 3 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi prevede că Ministerul Sportului poate organiza în fiecare an “Săptămâna mişcării în România”.
Articol unic.- La articolul 3 din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:
(4) Ministerul Sportului poate organiza în fiecare an „Săptămâna mișcării în România”
a) Ministerul Sportului poate organiza, coordona „Săptămâna mișcării în România” prin Direcțiile județene pentru sport, cluburile sportive, complexuri sportive naționale;
b) Ministerul Sportului poate organiza „Săptămâna mișcării în România” în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale prin Federația Sportul Școlar și Universitar pe bază de protocol și ordin comun al celor doi miniștri;
c) Ministerul Sportului poate organiza „Săptămâna mișcării în România” în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federațiile Sportive Naționale;
d) Comitetul Olimpic Sportiv Român, Federațiile Sportive Naționale și Federația Sportul pentru Toți care vor încheia contracte de finanțare a activității sportive cu Ministerul Sportului pot include sume în cererea de finanțare pentru susținerea „Săptămânii mișcării în România”;
e) Unitățile administrativ- teritoriale pot aloca sume în vederea susținerii „Săptămânii mișcării în România” în baza unui protocol încheiat între acestea și direcțiile județene pentru sport, cluburi sportive, organizații nonguvernamentale cu atribut în domeniul sport și tineret de pe teritoriul României;
f) Direcțiile județene sport, cluburile sportive, organizațiile nonguvernamentale au obligația să înștiințeze Ministerul Sportului cu privire la acțiunile ce urmează a fi desfășurate;
g) Ministerul Sportului centralizează, coordonează toate acțiunile prevăzute .
h) Ministerul Sportului are obligația să asigure cel puțin un număr egal de acțiuni în cele două medii, rural/urban;
i) Ministerul Sportului poate încheia contracte de voluntariat prin deconcentratele sale cu sportivi sau foști sportivi, antrenori sau foști antrenori, mari personalități ale sportului românesc în vederea promovării și implementării cu succes a legii „Săptămâna mișcării în România”;
j) Ministerul Sportului poate oferi distincții celor prevăzuți la art.4 lit. i) cu mențiunea, Ambasador al „Săptămânii mișcării în România” și/sau alte distincții ca urmare a implicării acestora în scopul prezentei legi.
k) Ministerul Sportului va prezenta public, în maximum 120 zile de la eveniment, un raport al activităților cuprinse în „Săptămâna mișcării în România”, bugetele alocate de toate instituțiile și organizațiile implicate, numărul de participanți, clasamentele finale, premiile și distincțiile oferite.
l) „Săptămâna mișcării în România” va cuprinde și activități sportive dedicate tinerilor, copiilor și adulților cu dizabilități.
Anul acesta, Ministerul Sportului va scoate la concurs 40 de posturi. Dintre acestea, 20 vor fi în cadrul Direcției Generale pentru Sport, unde personalul a fost subdimensionat foarte multă vreme.
”Necesitatea specialiștilor în domeniu este fundamentală pentru a implementa proiectele pe care le avem și Strategia Națională pentru Sport. În implementare va sta cheia reușitei, de aceea invit toți profesioniștii care vor să contribuie cu experiența și cunoștințele lor la reconstrucția sportului românesc să vină alături de noi” a transmis ministrul Eduard Novak.
Totodată, ministrul Sportului, a semnat ordinele de ministru de redenumire a unui nou lot de structuri sportive, în cadrul proiectului național de schimbare a imaginii sportului românesc. Prin acest program, sălile de sport care aparțin instituțiilor subordonate ministerului își recapătă istoria, iar marii campioni români primesc recunoaștere și oferă motivație celor care vor să le calce pe urme.
“Este un proiect frumos, chiar de suflet pentru mine, fiindcă vin din sport și știu cât de importante sunt și motivația, dar și recunoașterea. Copiii merită modele, iar eroii sportului merită cinstire. E un pas în direcția normalității, căruia îi vor urma și alții, alături de toți cei care doresc să contribuie la definirea unei noi identități pentru sportul românesc. Pentru că sportul este important și imaginea sa trebuie să se schimbe! Le mulțumesc tuturor acestor personalități ale sportului românesc și urmașilor celor care nu mai sunt printre noi,  pentru că au acceptat să fie exemplu pentru cei care vin din urmă!” a completat Eduard Novak.
• Sala de Gimnastică din cadrul Sport Club Municipal Deva va purta numele multiplei campioane olimpice Daniela Silivaș;
• Sala de Gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Municipal Onești va purta numele multiplei campioane olimpice Nadia Comăneci;
• Sala Sporturilor din Pitești va purta numele antrenorului care a reuşit cea mai mare performanţă din istoria baschetului piteştean, George Ziguli;
• Poligonul de Tir din cadrul Clubului Sportiv ”Unirea” Focșani va purta numele campionului olimpic la pistol viteză Corneliu Ion;
• Sala Sporturilor 2 din Craiova va purta numele președintelui de care se leagă marile performanţe fotbalistice ale Universităţii Craiova şi apariţia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bănie, Corneliu Andrei Stroe, fost campion al României la probele combinate triatlon și pentatlon;
• Sala de Lupte greco-romane și Atletism din cadrul Clubului Sportiv Municipal Suceava va purta numele luptătorului Ilie Matei, vicecampion olimpic la lupte greco-romane;
• Sala de Sport din cadrul Clubului Sportiv Municipal Onești va purta numele campionului olimpic la lupte libere Vasile Pușcașu;
• Sala Sporturilor din orașul Focșani va purta numele campionului olimpic la tir Alin Moldovan;
• Sala Sporturilor din orașul Bacău va purta numele vicecampioanei mondiale la handbal seniori, câştigătoare a Cupei Cupelor EHF şi finalistă a Ligii Campionilor, Narcisa Lecușanu;
• Sala de tenis de masă din cadrul CSTA București va purta numele Otiliei Bădescu, cea mai mare campioană din tenisul de masă românesc.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share