Satul din Judeţul Alba în care „ Limba” femeii face legea

Limba, sat relativ mic, însă cu o vechime impresionantă, a traversat vremurile în frământări, în participări active la evenimentele care au punctat istoria Transilvaniei şi nu rareori în sărăcie şi multe alte lipsuri.

Săpăturile arheologice efectuate pe locul numit ,,Vărar” au scos la iveală vestigiile unei vechi aşezări neolitice din mileniul IV î.Hr., evidenţiate prin ceramica pictată aparţinând culturii Turdaş, iar în zona Chiciora, s-au găsit opaiţe din ceramică asemănătoare cu cele de la Muzeul Unirii. Este foarte posibil ca populaţia aşezată în acest loc să se fi stabilit iniţial într-o zonă situată cam la 1,5 Km , numită în prezent Cuta şi Fântânele, de aici mergând pe actuala vatră a satului, cel mai posibil după retragerea Aureliană.

Surse despre denumirea localităţii din acele vremuri nu există, însă cercetările au scos la iveală prima atestare documentară din anul 1238, prin care regele Bella a dat „un loc cu frunze” (pădure – localitatea are două păduri reprezentative), prepozitului Kasovitzy în Limba, cu drept de moştenire pentru urmaşii lui (Dicţionarul istoric şi statistic al localităţilor din judeţul Alba, de Virgil Cisteianu, în curs de apariţie) Cu numele de Lamb mai apare în 1291 când Petru, episcop de Alba Iulia, cumpără acest loc. Este de remarcat faptul că prima menţiune a bisericii şi a unui preot este din 1332-1335, prin care un sacerdot (preot) de Limba a plătit 60 de arginţi impozit.

Aşezat în vecinătatea Mureşului, însă la un nivel ridicat faţă de albia râului, neinundabil, pe o porţiune dreaptă şi pe una de deal, satul Limba oferă o panoramă deosebită asupra luncii Mureşului, a oraşului Alba Iulia, a Cetăţii şi a munţilor din spatele acestora (Mamutul, Piatra Craivei, Detunata),  sat în care nu există nicio cârciumă, iar unii săteni, trecuţi de 60 de ani, spun că nu ţin minte să fi existat vreodată.

Se spune că în Limba sunt interzise cârciumile, iar oamenii s-au revoltat atunci când cineva a anunţat că ar fi dorit să înfiinţeze una, deoarece ar încălca o lege nescrisă a localităţii. Unii oameni din sat susţin că nu au avut niciodată un local unde să se consume numai băuturi alcoolice, iar alţii spun că ultimele unităţi de alimentaţie publică, unde se servea şi alcool, au fost desfiinţate imediat după Revoluţie. Acum, oamenii mai au doar un magazin alimentar, de unde îşi pot cumpăra băuturi alcoolice.

Un bărbat între două vârste declară că limbenii nu beau pentru că ”le este frică de furia nevestelor”. El a afirmat că a administrat un local imediat după Revoluţie, care funcţiona la Căminul Cultural, însă nu a rentat să-l ţină deschis. De atunci, spune el, alt bar nici nu a mai existat: ”Ultimul bar din acest sat eu l-am patronat. Nu a meritat să-l ţin deschis deoarece limbenii nu beau pentru că le e frică de neveste. În schimb, să ştiţi, la acel bar veneau mulţi din alte localităţi”, a spus acesta.

Un tânăr a declarat că oamenii din sat sunt foarte uniţi şi nici într-un caz nu ar putea vreodată să bea într-un birt, deoarece se vizitează foarte des, ocazie cu care servesc şi câte un pahar.

”Vreţi să beţi sau de ce mă întrebaţi cum de nu avem nicio cârciumă? Ce are dacă nu avem? Cea mai apropiată e în cartierul Oarda din Alba Iulia”, a spus un bărbat în vârstă.

La rândul ei, o septuagenară a declarat, cu melancolie, că ultimul bar a fost închis după al Doilea Război Mondial: ”Din câte ţin minte, acum circa 70 de ani a fost deschis ultimul birt din acest sat. Noi nu avem nevoie. Ne petrecem timpul în centru, pe prispa casei sau la biserică”, a spus aceasta.

La rândul lui, un bărbat ”venit de la sute de kilometri dintr-o zonă în care se bea foarte mult” a declarat că a rămas impresionat de faptul că localnicii ”nu vor să audă de cârciumi” pentru că ”biblic vorbind, cârciumile sunt mijloace unde se săvârşesc foarte multe păcate”.

”Eu consider satul Limba ca pe o familie mare de oameni. Mulţi, să ştiţi, sunt chiar rude. Pe foarte mulţi de aici îi cheamă Bucur şi Comşa. Localnicii au activităţi cu biserica şi cu primăria şi au învăţat că pot socializa şi servi o ţuică bună şi în alte locuri”, a spus acesta.

O femeie a declarat că în cârciumi se adună ”doar prietenii de pahar”, iar ”limbenii sunt mai mult decât atât”. Ea a afirmat că tinerii şi deopotrivă vârstnicii se întâlnesc în spatele căminului cultural, unde este un părculeţ şi ”se relaxează la şah şi table”.

Un sătean, Dorin Bucur, colonel în rezervă, a declarat că localnicii din Limba nu au nevoie de cârciumi pentru că îşi invită prietenii şi neamurile foarte des acasă, la ”întâlniri stropite cu vin şi ţuică din producţie proprie”.

Un reprezentant al comunei Ciugud, de care aparţine satul Limba, susţine că absenţa unei cârciumi este o rânduială nescrisă care se respectă cu sfinţenie, iar oamenii de aici ţin foarte mult la eroii neamului şi la tradiţii.

Stejărel Ionescu

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media