Satul Poveștilor, o lume magică vă invită la Bughea de Sus (Argeș). Inaugurare pe 1 Mai - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Satul Poveștilor, o lume magică vă invită la Bughea de Sus (Argeș). Inaugurare pe 1 Mai

 Indiferent de vârsta biologică la care ne aflăm, poveștile ne dau vigoare și încredere în forțele noastre și în apropierea celor din jur. Avem nevoie de povești, avem nevoie de speranță. Tocmai de aceea, ne-am gândit că ar fi interesant nu numai să spunem, sau să ascultăm povești, ci și să le trăim.
 Așa a luat naștere SATUL POVEȘTILOR. După îndelungi căutări, l-am așezat în Bughea de Sus, la 5 kilometri de Câmpulung Muscel, în județul Argeș.
 Conține: o căsuță de Muscel, veche de 100 de ani, o casă din lut, sub formă de scorbură de copac, mai multe căsuțe din lemn în care viețuiesc bunicuțe-povestitoare și personaje de basm și odaia Meșterului Păpușar.
 Cei ce vor poposi în Satul Poveștilor vor putea vedea o colecție impresionantă de păpuși de porțelan (peste 1.000 de exemplare), o minunată dioramă, reprezentând România cu casele specifice fiecărei regiuni, colecții de timbre, scoici, minerale, insecte, animale de pluș și altele.
 Avem o mini-tiroliană, jocuri de fotbal, tenis, baschet, tir. La cerere, organizăm petreceri și joacă cu personaje din diferite povești.
 Aici va fi, de asemenea un “rai” al meșterilor populari.
Vom organiza ateliere de olărit, de desen, de pielărie, confecționare de instrumente muzicale, caligrafie și multe altele.
 Înființăm și o micro-fermă, pentru că mulți copii de la oraș nu au văzut (sau nu au atins!) o oaie, o capră, o văcuță, sau un iepuraș.
 Vrem ca Satul Poveștilor să devină un spațiu îndrăgit de familiile din întreaga țară și din străinătate. Vom avea stagiune permanentă de teatru și divertisment cu trupele “Ceata lui Zâmbilici” și “Clubul Victorioșilor”, precum și cu Teatrul “Junior”, din Târgoviște. Sesiuni de fotografie, tabere de Film și Televiziune și multe alte activități interesante vor fi organizate împreună cu Primăria Bughea de Sus și pensiunile turistice din zonă.
Programul inaugurării SATULUI POVEȘTILOR 
Trei zile de poveste la Bughea de Sus, în județul Argeș
Sâmbătă, 1 mai
– ora 11:00 – Parcarea Satului Poveștilor
Reunirea invitaților – Parada Personajelor
– ora 11:15 – Inaugurarea SATULUI POVEȘTILOR
– ora 11:30 – recitaluri ale invitaților:
           LORELAI MOŞNEGUŢU (câștigătoare a Trofeului “Românii au talent”
           Ansamblul “PLAIURI MUSCELENE”, condus de Rodica Voicu și Puiu Tarbă
           Grupul “CLUBUL VICTORIOȘILOR”
– ora 12:30 – ateliere de lucru ale meșterilor populari:    OVIDIU DUMITRESCU ( linguri, păpuși, pietre)
                    NINI POROJAN (olărit)
                    ILEANA și VALERICĂ ION (vată de zahăr, floricele de porumb, porumb fiert)
Invitat special: CONSTANTIN GHINEA DUMITRACHE (semifinalist “Românii au talent” 2021) – artist și meșter popular
– ora 13:00 – recitalul trupei “Ceata lui Zâmbilici”, jocuri, concursuri, distracție
– vizitarea Căsuței Păpușilor, dioramei
și a celorlalte spații expoziționale.
– pick-nick.
Duminică, 2 mai
Ora 10:00
Vânătoare de ouă de ciocolată. Concurs de ciocnit ouă de Paști. Diverse concursuri și întreceri. Pictură pe față. Animație.
Luni, 3 mai
Ora 10:00
SĂRBĂTOARE ÎN FAMILIE
Jocuri, concursuri, animație la care vor participa copiii, părinții și bunicii. Baloane de săpun, jocul culorilor și multe altele.
 Vă așteptăm cu mult drag în SATUL POVEȘTILOR, din comuna Bughea de Sus, la 5 kilometri de Câmpulung Muscel, în apropierea masivului Iezer-Păpușa, din județul Argeș! 
Victor Mihalache
Distribuie acest articol Oficial Media
Share