Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Scapă de energiile negative

Ne aflăm la mijlocul verii, urmează toamna şi este timpul să facem curăţenie în interiorul sufletului nostr dar şi în jurul nostru, fiindcă toamna şi primăvara sunt momentele perfecte pentru a înlătura energiile vechi şi a le înlocui cu altele noi, mai benefice.

Este nevoie de o curaţenie generală, urmată de una energetică. Ce înseamnă asta, că în primul rând este nevoie de îndepărtarea energiilor neprielnice acumulate de-a lungul timpului, energii ce uneori ne supără foarte mult şi chiar ne îmbolnăvesc. Pentru asta va trebuii să intrăm într-un  proces de purificare a casei , pentru a da voie energiilor să circule mai uşor prin încăperile locuinţei, cu ajutorul tehnicilor Feng Shui.

Reminiscenţele energetice pot fi un rezultat al emoţiilor, gândurilor şi evenimentelor neplăcute, precum şi al stress-ului trăit în incinta casei. Casa se comportă precum un burete. Toate energiile sunt preluate de pereţi, mobilier, carpete, tavan, şi de obiectele din casă. Cel mai adesea, aceste energii negative se acumulează în colţurile încăperilor şi în locurile cele mai adăpostite. Dacă de curând ai trăit în spaţiul locuinţei evenimente negative sau sentimente de tristeţe şi teamă, trebuie să purifici casa imediat, despovărându-te astfel şi de experienţele nedorite din trecut.

Cele mai potrivite momente pentru a purifica locuinţa de energiile negative:

  • După ce faci curăţenie şi ordine în casă
  • După certuri şi dispute
  • Când te muţi într-o locuinţă nouă
  • Când se mută din locuinţă un coleg de cameră sau un partener de viaţă
  • După un divorţ sau o despărţire
  • După o boala sau un deces
  • În urma achiziţionării de obiecte de anticariat sau second-hand
  • Ori de câte ori vrei să te încarci cu energie pentru un proiect nou sau o etapă nouă din viaţa ta
  • Înainte de punerea în aplicare a tehnicilor de Feng Shui

Modul adecvat de a purifica o încăpere

Vă prezentăm  o tehnică simplă de purificare a spaţiului în care locuieşti şi o pui în practică acasă sau la birou, dar şi asupra unui obiect anume:

  • Vizualizează şi concentrează-te asupra modului în care spaţiul se goleşte pentru a primi energie proaspătă şi benefică.
  • arde beţe de lemn de santal sau salvie uscată în fiecare camera pentru a disipa energia negativă. Aprinde câte un beţişor în fiecare cameră şi lasă-l să ardă până la capăt, rostind cuvintele: „Sunt recunoscător pentru împrăştierea completă a tuturor energiilor, gândurilor, emoţiilor şi sentimentelor negative din această încăpere”.
  • în urma procesului de purificare, deschide larg ferestrele şi usile dinspre est pentru a primi în casă energie solară proaspătă.
  • aprinde o lumânare pentru a amplifica gândurile pozitive pe care le insufli de acum casei. Rosteste dorinţele cu voce tare, asemenea unor mantre. De exemplu: „Sunt recunoscător pentru toată dragostea, armonia şi energia sănătoasă care îmi inundă de acum înainte casa.”
  • vizualizează o lumina albă, strălucitoare, care umple spaţiul locuinţei. Vizualizează casa ca fiind o stea strălucitoare care emană lumină, energie pozitivă si binecuvântare pentru toţi cei care ii trec pragul.

După terminarea acestor procedee locuinţa ta va fi din nou  încărcată cu energie proaspătă şi te poţi bucura din plin de un nou început.

Stejărel Ionescu

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share