Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște va face obiectul unui proiect important de renovare energetică, în cadrul căruia vor fi realizate intervenții prin care întreaga unitate de învățământ va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, care a semnat astăzi contractul de finanțare în valoare de 11.188.101,87 lei, fonduri nerambursabile pentru învâțământul târgoviștean.
Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării, iar în perioada următoare vor debuta procedurile de achiziție publică aferente execuției.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”Zi istorică pentru România și pentru județul Hunedoara”
Cum s-a vindecat de cancer cu metastaze un bărbat de 74 de ani. Medicii i-au mai dat doar 3 luni de trăit
GALA PUCCINI, la Ateneul Român