Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Școala Matei Basarab din Târgoviște a fost vizitată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

În această dimineață, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila, prezent la Târgoviște, a vizitat recent încheiata investiție de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a ŞCOLII GIMNAZIALE “MATEI BASARAB”, investiție în cadrul căreia, valoarea finanțării europene accesate de către administrația locală targovișteană este de 22.223.977,79 lei, a precizat edilul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.
 ”Astfel, în baza celei mai mari investiții pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Targoviște, școala este reabilitată în întregime, beneficiază de o sală de sport, de laboratoare noi si de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior, bucurându-se și de dotări didactice, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou. Totodată, școala dispune și de un sistem de panouri solare și fotovoltaice de natură să confere independență energetică unității de învățământ.
Cursurile au fost reluate încă de miercuri, iar școala este, spun acest lucru fără falsă modestie, una dintre cele mai moderne din România”, a mai adăugat primarul municipiului Târgoviște.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share