Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Consiliul Județean Timiș la 30 ani de la constituire

Consiliul Judeţean Timiş a sărbătorit astăzi 30 de ani de la înfiinţare ,, sărbătoare la care au participat foşti preşedinţi şi vicepreşedinţi ce s-au aflat până în prezent la cârma instituției, dintre aceștia lipsând Ilie Sârbu, Dan Ioan Șipoș și Titu Bojin.
În afara președintelui în exercițiu Alin Nica, au mai luat cuvântul Viorel Coifan, Sorin Grindeanu, Constantin Ostaficiuc și Călin Dobra. Dintre aceștia doar Viorel Coifan a avut două mandate: (1992 – 1996 și 1996 – 2000 ).

Preşedintele în exerciţiu, Alin Nica, a punctat că în urmă cu 30 de ani o nouă structură avea să completeze arhitectura administraţiei publice locale.

„ Pe 29 martie 1992 au fost primele alegeri locale libere de după Revoluţie, care au dat o nouă reprezentativitate la nivel judeţean, care a încorporat multitudinea de forţe politice într-un corp administrativ care avea să performeze şi să ducă judeţul la nivelul de astăzi”, a ținut să puncteze actalul președinte al CJ Timiș, Alin Nica.
Dintre invitați nu au lipsit nici reprezentanți ai cultelor și ai instituțiilor publice.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share