SCOPUL ENERGETIC AL HRANEI
„Unii oameni nu văd legătura între ce consumă ca alimente şi starea sănătăţii lor. Totuşi, omul îşi construieşte corpul cu hrana pe care o absoarbe, el e format din ceea ce consumă şi pentru aceasta trebuie să încetaţi să credeţi că veţi străluci de sănătate indiferent ce înghiţiţi, trebuie să vă daţi seama că există un raport între ce mâncaţi şi cum vă odihniţi. Când vă îndopaţi cu amestecuri nefireşti, sistemul vostru nu va fi capabil să le elimine şi vă veţi îmbolnăvi. E important să fiţi atenţi la ce introduceţi în corpul vostru.
Cineva va aduce versul din Evanghelie în care Iisus zice că nu e important ce intră în om, ci ceea ce iese din el… dar acest lucru trebuie interpretat. E raţional să gândeşti că dacă pui murdărie în ceva, va ieşi puritate? Dacă nu eşti Iniţiat cu capacitatea de a transforma orice mănînci în lumină. Ceilalţi, dacă vor consuma impurităţi, ele vor şi ieşi. Nu e posibil ca ei să le transforme dacă nu sunt nici inteligenţi, nici puri, nici iubitori şi nici buni.
Iisus niciodată nu a dat sfatul să se mănînce sau bea orice, nici un Iniţiat nu ar face asta. Numai dacă ştii cum să lucrezi spiritual, să poţi neutraliza otrava şi impuritatea şi să le transformi în lumină eşti liber să înghiţi orice doreşti. Şi contrariul, dacă nu ai decis să lucrezi spiritual, cea mai bună hrană din lume nu va putea să te transforme. Este puternică viaţa interioară a gândului şi a sentimentului care este esenţială.
Ştiu că experţii în regimuri sunt pentru anumite alimente în raport cu altele; şi ar putea avea dreptate, dar mai întâi e modul în care mănânci. Mănâncă cât îţi place, dar numai dacă mănînci într-un anumit fel şi în cantităţi rezonabile, vei fi sănătos. Am observat că oamenii care urmează un regim macrobiotic sau alte regimuri nu devin mai buni sau mai puternici, ci dimpotrivă, sunt în stare mai proastă. Nu am nimic împotriva macrobioticii, recunosc că e ceva bun în ea, dar nu sunt de acord că hrana sau mâncatul trebuie pus pe primul plan, ca şi cel mai important lucru în viaţă. Hrana e doar un mijloc, lucrul important e viaţa psihică, spirituală, din spatele acţiunii de a mânca.
Nici o mâncare minunată nu a împiedicat vreodată pe cineva să fie crud sau rău, sau depravat sau la a dori să domine lumea. Aparent, a fi vegetarian nu ajută la nimic, Hitler a fost vegetarian! În timp ce alţii care au mâncat carne sau orice li s-a dat, au devenit sfinţi şi profeţi. Fără educaţie, igienă, hrană, doar ce găseau, dar cu ceea ce ei considerau cel mai important, spiritul, câteva adevăruri şi dorinţa nestăvilită de a realiza aceste adevăruri, ei au făcut minuni!
Să ne întoarcem la hrana de fiecare zi. Pe plan fizic, ea nu va fi absolut pură, de cele mai multe ori nu ştim ce ni se dă, dar în domeniul gândului şi sentimentului e diferit, poţi alege ce îţi place, permiţându-ţi să iei ceea ce e mai bun şi să arunci restul.
Gândurile şi sentimentele sunt substanţa corpurilor voastre mai subtile, şi dacă vom construi o cocioabă, simbolic vorbind, nu ne va vizita un prinţ sau un înalt prelat, ci un cerşetor sau un hoţ. Ne construim singuri corpurile eteric, astral şi mental şi destinul nostru depinde de materialul pe care îl folosim. Potrivit calităţii corpurilor noastre mai subtile, vom fi vizitaţi de entităţi strălucitoare sau întunecate, binecuvântaţi cu bucurie sau suferinţă, vom realiza adevărata glorie sau vom sfârşi în întuneric.
Viitorul fiecăruia dintre noi depinde de modul în care ne hrănim. Când mănânci hrana inferioară pe plan fizic, ce se întâmplă? Se vede în felul în care arăţi şi te simţi şi oamenii te întreabă ce s-a întâmplat. Dacă calitatea hranei îţi schimbă aspectul, de ce nu ar fi la fel şi cu gândurile şi sentimentele tale? Unele gânduri, unele sentimente te fac frumos şi sănătos, iar altele te fac urât şi bolnăvicios; de ce să nu ţinem seama de aceasta şi să nu actionăm în consecinţă?
Înainte de a se transforma pe sine, omul trebuie să dobândească noi particole de o calitate mai bună, mai fină. Deci, doar a respecta liniştea la masă nu e suficient, trebuie să umplem această linişte cu cele mai elevate gânduri şi sentimente, dacă e să avem puterea elementului magic care e hrana adecvată pentru corpurile noastre mai subtile. Liniştea nu trebuie să fie un gol, în Natură nu există aşa ceva, fiecare spaţiu e umplut cu forţe şi elemente care devin tot mai pure cu cât sunt mai sus şi mai aproape de zonele cereşti. Tăcerea este o mină de aur magică şi plină de bogăţii.
Cele patru elemente ( pământ, apă, aer, foc ) corespund celor patru stări ale materiei conţinute în hrana pe care o absorbim în fiecare zi. Trebuie să comunicăm cu Îngerii acestor elemente când mâncăm, Îngerul Pământului, al Apei, al Aerului, al Focului şi să le cerem să reconstruiască corpul nostru fizic şi să-l facă aşa pur încât să corespundă lui Christos.
Fiecare Înger reprezinta o virtute anume sau o calitate: Pământul – stabilitate, Apa – puritate, Aer – inteligenţă, Foc – dragostea divină.
Dacă, în timp ce mâncăm, omul se leagă de aceşti patru Îngeri, particolele ce le primeşte vor fi spirituale, cu care el îşi poate construi corpurile sale subtile, inclusiv corpul de lumină. Când poate să-şi construiască acel corp luminos numit în Scriptură Corpul Gloriei, atunci el e într-adevăr nemuritor. Corpul său fizic nu durează mult, el trebuie să-l restituie, cu toate elementele lui, mamei Pământ de unde a venit. Dar în corpul lui de lumină, Corpul Gloriei, omul trăieşte etern.
Corpul Gloriei este un sâmbure eteric, un sâmbure minuscul sau electron pe care-l moştenim şi care trebuie să îl dezvoltăm, hrănim şi formăm, la fel cum mama lucrează luni la sămânţa primită de la tata, adăugând cel mai bun material pentru a forma fiinţa care să mişte lumea, aşa trebuie să lucrăm noi pe plan spiritual. Dacă nu ne gîndim niciodată la aceasta, dacă nu facem nimic, atunci el rămâne ascuns, aruncat la o parte, înmormântat. Din fericire el nu moare, căci e fără de moarte, ci aşteaptă ascuns până ni se trezeşte conştiinţa să muncim, să-l dezvoltăm, să-l facem luminos şi puternic.
Sunt necesare elemente extrem de pure pentru a dezvolta Corpul Gloriei, dar cele mai intense vibraţii de lumină pot lupta împotriva procesului de boală şi moarte, dezorganizare, fermentaţie, dezintegrare, iar când lumina triumfă în om, el este nemuritor. Din acest motiv trebuie să învăţaţi să mâncaţi şi să beţi lumina când mâncaţi, fiind absolut siguri că mâncarea voastră vă aduce noua viaţă.
Dacă veţi comunica cu Îngerii celor patru elemente când mâncaţi, ei vor deveni prietenii voştri şi colaboratori. Uitaţi-vă toate micile griji şi gândurile rele care otrăvesc mâncarea şi vă îmbolnăvesc şi conectaţi-vă cu Îngerii celor patru elemente. Ziceţi:
” O, Înger al Pământului, umple-mă cu stabilitate!
O, Înger al Apei, umple-mă cu puritatea ta!
O, Înger al Aerului, umple-mă cu inteligenţa ta!
O, Înger al Focului, umple-mă cu Dragostea ta Divină!”
Astfel vă veţi naşte într-o nouă viaţă.”
Yoga Nutritiei – Omraam Mikhael Aivanhov
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara