Guvernul României a aprobat miercuri, 18 ianuarie a.c., încadrarea în politicile fiscal-bugetare și financiare ale statului român a schemei de ajutor de minimis pentru participarea întreprinderilor cu activitate de turism la manifestările expoziționale, în pavilioanele naționale, standurile specializate ori miniexpozițiile din strănătate, la care va fi prezent Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Programul vizează generarea unui efect stimulativ pentru beneficiari, prin subvențiile acordate pentru promovarea produselor și serviciilor turistice pe piețele externe.
„Facilitarea participării de la târgurile internaționale de turism a operatorilor economici, în cadrul pavilioanelor naționale, a fost reconsiderată în urmă cu trei ani drept «ajutor de stat». În tot acest timp, tocmai pentru că România nu putea risca să piardă un instrument atât de important pentru promovarea destinației, s-a mers pe o soluție temporară de compromis. Mai exact, până la definitivarea și aprobarea schemei de minimis, au putut fi prezente la manifestările expoziționale din străinătate doar asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale care nu desfășoară activitate economică, precum și autoritățile administrației publice locale și centrale. Încă de la preluarea mandatului, am făcut o prioritate din rezolvarea acestei situații. După multe provocări și chiar blocaje, astăzi am reușit. Schema de minimis este gata și, mai mult decât atât, avem buget alocat pentru ea. Reprezentanții mediului privat vor putea fi prezenți fără niciun cost la standurile organizate de România, iar o parte dintre cheltuielile pentru transport și cazare le vor fi decontate. Vorbim despre o reușită, care se poate traduce în atragerea unui număr mai mare de turiști străini, în creșterea încasărilor provenite din turism și, prin urmare, în creșterea contribuției turismului la PIB, de altfel un domeniu strategic al economiei naționale”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Beneficiarilor schemei de minimis le vor fi decontate cheltuielile după cum urmează:
a) 50% din cheltuielile reprezentând prețul transportului extern, fără a depăși echivalentul în lei a 500 euro, calculat la data semnării actului final privind furnizarea ajutorului de minimis pentru 1 reprezentant/operator economic;
b) 50% din cheltuielile reprezentând prețul primei nopți de cazare, pentru câte un participant de la fiecare operator economic expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice categoria 1.
c) 100% din cheltuielile pentru: taxa de participare; închirierea de spațiu pentru stand de la organizatori; personalizarea, amenajarea și decorarea standului. Valoarea totală estimată a ajutoarelor care pot fi acordate pentru anul în curs este de 7.400.000 lei, din fonduri de la bugetul de stat. Numărul mediu al beneficiarilor este de 200 de expozanți anual. Înscrierile se vor și de această dată digital. Schema de ajutor de minimis urmează a fi aprobată prin ordin al ministrului antreprenoriatului și turismului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan