Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale pentru persoane fizice și juridice
Primăria Municipiului Târgoviște informează contribuabilii cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale – atât persoane fizice, cât și persoane juridice – că pot fi scutiți de plata majorărilor de întârziere, dacă achită integral obligațiile fiscale principale până la data de 31 octombrie 2025.
Contribuabilii pot solicita această facilitate fiscală printr-o cerere depusă la Serviciul de Impozite și Taxe Locale. Cererea trebuie să fie însoțită de nota de plată emisă de instituție, care cuprinde toate obligațiile principale și accesoriile calculate până la data solicitării.
Cererile pentru anularea majorărilor de întârziere se depun până la 31 octombrie 2025 la următoarele sedii:
– Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter
– Bulevardul Unirii, Nr. 26

Documentul va include:
– datele de identificare ale contribuabilului;
– tipul obligației fiscale pentru care se solicită ștergerea penalităților.
Reamintim că măsura nu se aplică pentru obligațiile deja achitate înainte de 16.09.2025, data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local.
Taxele și impozitele locale pot fi plătite:
– la ghișeele instituției (numerar sau card bancar);
– prin ordin de plată;
– prin mandat poștal;
– online, pe platforma www.ghiseul.ro.
Programul ghișeelor:
– Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter:
• Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08:00 – 16:30;
• Marți: 08:00 – 18:30.
– Bulevardul Unirii, Nr. 26:
• Luni – Vineri: 08:00 – 16:00

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului