Cătălina Bădoiu, secretar de stat MIPE, a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Autorității de Audit despre procesul de simplificare a implementării programelor operaționale 2021-2027, prin extinderea utilizării opțiunilor de costuri simplificate (SCO). În cadrul evenimentului, s-au prezentat rezultatele obținute până în acest moment, pe mai multe categorii de costuri simplificate, în cadrul programelor Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) și Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).Până în momentul de față, atât POEO, cât și POIDS au fost analizate comprehensiv în ceea ce privește posibilitatea implementării SCO-urilor. Un exemplu din fiecare program ne arată și câteva categorii de persoane cărora li se adresează SCO-urile, printr-o procedură simplă:
- un SCO prioritar din POEO se adresează formării profesionale în vederea obținerii unei calificări;
- un SCO prioritar din POIDS vizează serviciile acordate persoanelor vulnerabile în cadrul măsurilor de asistență socială;
„Vom continua analiza fezabilității introducerii opțiunilor de costuri simplificate și vom menține o colaborare permanentă între Autoritățile de Management, de Audit și Comisia Europeană pentru a debirocratiza mecanismul de raportare financiară în proiectele finanțate prin FSE+. Vor urma multe întâlniri și dezbateri pentru a discuta în detaliu metodologia și a obține cele mai potrivite opțiuni de costuri simplificate pentru Beneficiari”, a spus Cătălina Bădoiu. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene desfășoară un amplu proces de analiză a fezabilității aplicării acestor abordări pentru programele viitoare finanțate din Fondul Social European Plus (FSE+), respectiv Programul Operațional Sănătate, Programul Operațional Educație și Ocupare și Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului