Consilierii de securitate națională ai tuturor aliaților NATO și din Suedia s-au întâlnit zilele trecute la Bruxelles pentru a discuta despre pregătirile pentru Summitul de la Washington din iulie.
Secretarul general a subliniat că, în vizită pe care a efectuat-o la Washington, D.C. săptămâna trecută, a reiterat „sprijinul puternic pentru Ucraina din partea liderilor Congresului – atât republicani, cât și democrați”. El a adăugat: „Dezbaterea continuă la Washington cu privire la finanțarea pentru o serie de priorități importante. Este vital ca Congresul Statelor Unite să fie de acord asupra sprijinului continuu pentru Ucraina în viitorul apropiat și mă bazez pe toți aliații să-și susțină angajamentul”.
Acesta a subliniat, de asemenea, măsurile de consolidare a descurajării și apărării NATO.
Cu privire la consolidarea parteneriatelor globale, secretarul general a subliniat că „concurenții noștri își unesc forțele din ce în ce mai mult, iar cooperarea din ce în ce mai mare a Rusiei cu China, Iran și Coreea de Nord ridică serioase îngrijorări”.
”Alături de Secretarul General, Stoltenberg, i-am mulțumit lui Jake Sullivan pentru angajamentul său personal puternic față de Alianță și pentru leadershipul extraordinar al președintelui Biden, în aceste momente pline de provocări și tensiuni globale.
După, a avut loc întâlnirea Consilierilor pentru securitate națională din cadrul NATO – o discuție foarte importantă în pregătirea Summit-ului istoric de Washington” a transmis și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
NATO trebuie să colaboreze mai strâns cu parteneri precum Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud.
Consilierii de securitate națională au condamnat, de asemenea, rolul destabilizator al Iranului în Orientul Mijlociu. „Atacurile milițiilor susținute de Iran în Irak și Siria împotriva forțelor americane sunt inacceptabile ”, a conchis Jens Stoltenberg.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara