Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Se lasă cu destituiri din funcții la spitalul din Deva după vizita incognito a președintelui Laurențiu Nistor

O anchetă internă a fost declanșată la Spitalul Județean de Urgență din Deva, în urma vizitei sub acoperire a președintelui Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, la Urgență, deghizat în pacient și lăsat să aștepte pe holuri aproape o oră, fără să fie luat în seamă de personalul medical. O primă măsură ar viza înlocuirea din funcție a șefului UPU Deva.

În urma acestui incident, conducerea SJU Deva a declanşat o anchetă administrativă internă şi s-a decis schimbarea din funcţie a şefului UPU, precum și sancţionarea personalului pentru atitudinea nepotrivită față de pacienți. „Este în curs o anchetă administrativă. Unele lucruri au fost deja stabilite şi sunt luate măsuri. Atitudinea personalului medical şi nemedical ţine şi de educaţia, dar şi de empatia faţă de bolnavi. Vom analiza punctual fiecare situaţie. Este păcat că strădaniile echipei de acolo sunt umbrite de anumite cazuri punctuale, care trebuie să-şi schimbe modul de lucru”, a declarat, dr. Lucian Miron, directorul medical al SJU Deva. ”În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30. Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă. Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă! Spitalul Județean are o echipă managerială răspunzătoare pentru ce se întâmplă în toate secțiile, iar Urgența este poarta de intrare. Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită față de pacienți. Medicina și asistența medicală sunt profesii grele, pentru care este nevoie de multă dăruire, de empatie și, sigur că da, de pricepere. Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secții noi, în modernizări și dotări medicale. Este momentul ca întreg personalul să înțeleagă că atitudinea față de pacienți trebuie să se schimbe!” a transmis președintele Laurențiu Nistor, după vizita incognito, la UPU SJ din Deva. Acesta a fost tratat cu indiferență timp de 45 de minute, de către personalul din urgență, fără să-l întrebe nimeni, de SĂNĂTATE.

Reacțiile pe rețeaua de socializare, acolo unde a postat filmulețul cu pățania sa, au fost 90 % negative, hunedorenii și nu numai, considerănd că astfel de vizite ar trebui  făcute mai des, pentru a prezenta adevărata față a celor care lucrează în sistemul sanitar, pe care-l plătim, din contribuțiile noastre, lunar.
Iată câteva și din comentariile făcute, unele destul de dure:
”Dacă ar face acest lucru fiecare dintre președenții de consilii județene, s- ar cruci ce situație e în spitalele din România. Felicitări,  domnule Nistor! Poate atitudinea dumneavoastră v-a aduce o schimbare nu doar la Deva, ci în toată țara!”
”Respect maxim !Felicitări ! Vizitele surprize ar trebui făcute mai des in spitale. Nimeni nu merge de drag la urgentă sau pe Secțiile din spitale ,merg oamenii care au nevoie de îngrijire și atenție din partea cadrelor medicale . Un zâmbet si o vorba buna nu costa nimic dacă cadrele medicale ar dori sa le adreseze pacienților ! Pentru oamenii care ajung acolo ar însemna enorm de mult câteva cuvinte calde venite din partea cadrelor medicale si a tuturor angajaților ! Nu avem spitale super dotate dar o vorba buna și un zâmbet de multe ori face minuni”
”Felicitări  dl Nistor! Ați fost totuși un caz fericit eu am stat cu soțul meu 15 ore și -iau făcut o perfuzie după 4 ore. Am plecat din upu cu el mai rău decât -lam dus. Iar gardianul mi-a vorbit groaznic de urat. Totuși este un spital de stat acei oameni sunt plătiți din banii noștri. Mai multă bunăvoință de ar avea și un pic de respect”.
”Asa e! Inca exista umilinta in sistemul medical romanesc. Uneori, pacientii si apartinatorii lor sunt ironizati, ignorati minute in sir, tratati ca simple bucati de carne care vin la spital sa dea noi dureri de cap personalului medical. Lipsa comunicarii dintre medic si pacient/apartinatori sau comunicarea prin ironie, mistouri (“ca doar nu o manca sarmale la prima ora”), invitatie la cabinetul particular pentru ca “la spital nu se poate, doamna” desi pacientul e internat in spital…. Toate acestea aduc foarte mult stres pacientilor si familiilor lor.
Alt stres este lipsa bugetului in spitalele din provincie care limiteaza accesul pacientului la medicul oncolog la doar doua vizite pe luna. Tot lipsa bugetului limiteaza acordarea unui tratament oncologic complet. Cu alte cuvinte, sistemul medical romanesc isi ajuta pacientii sa ajunga pe linie moarta mai incet…cu jumatate de masura. Asa cum ne sade noua bine”.
”În Spitale oamenii nu merg de fericire și că așa le place să ajungă acolo,merg din diferitele motive necesare,iar când ajung acolo se lovesc de nepăsare, indiferență, sfidare si superioritate din partea celor de acolo. Felicitări  pentru initiativă, implicare și modul de abordare făcut.La cât mai multe măsuri,sanctiuni si verificări. Spor în activitate”.
”Felicitări pentru atitudine! Schimbarea serviciului UPU trebuie făcut. UPU trebuie sa aibă personal calificat în actul medical și cu un comportament adecvat fără birocrație,fara hîrtii inutile completate fara sens. Oamenii trebuie tratați cu acte medicale adecvate iar timpi de lucru trebuie sa fie rapizi și eficienți în salvarea oamenilor. Un calcul corect și rapid de timp ar putea salva foarte multe vieți omenești”
”Dle.Presedinte Nistor 45 minunate este un caz fericit să vedeți Sâmbătă și duminică pentru pediatrie copii cate ore să stau la usa Urgenței cu copii în brațe bolnavi.Vin pacienți din tot Județul e jale mare cu toate UPU din toate orasele .V-ați convins singur sistemul cum functioneaza cum vorbesc uni dintre angajați cu pacienți care vin.Ei taie și spânzura ei sunt Dumnezeu pe pământ. Omul vine bolnav necăjit speriat stresat și ce primeste în schimb DISPRET din partea unora de la aceste unități de UPU”
”Nu au nicio scuza pentru lipsa de omenie, lipsa respectului, lipsa compasiunii. Pentru modul de abordare a pacienților erau dați afară din sistemul medical fără posibilitatea de a mai practica meseria asta în orice alt stat european. La Deva este parte a normalității. Surprinzător este ca cei prezenți nici măcar nu realizează cu ce au greșit… Cu indiferenta față de cei ce au venit la voi ptr ajutor! Cu asta ati greșit doamna doctor, asistenta, infirmiera sau ce alta functie detineti, cu lipsa bunului simt ati gresit! Asta explica faptul ca majoritatea pacienților aleg sa se trateze în spitalele din Cluj, Timișoara etc”.
”Asta se întâmplă când personalul medical este angajat pe pile și nu știu să se comporte cu pacienții. Ce să mai vorbim de nevoile fundamentale ale pacientului și de jurământul lui Hipocrate. Felicitari domnule Nistor”.
https://youtu.be/NLP20B8GvTg
Distribuie acest articol Oficial Media
Share