Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Secretele Wushu cu Prof Constantin Rizea – Interviu Partea a II-a

Continuăm interviul început în prima parte, unde am vorbit despre medalii europene și mondiale, sacrificiile din spatele performanței și frumusețea unui sport complex și non‑violent: Wushu. În această a doua parte, profesorul Constantin „Titi” Rizea ne deschide și mai mult culisele clubului, povestind despre filosofia lui de viață, protecția copiilor, antrenamente, dar și despre ce ar fi nevoie pentru ca România să aibă mai mulți campioni la nivel mondial.

Secretele Wushu cu Prof Constantin Rizea

Secretele Wushu cu Prof Constantin Rizea – partea a II-a

Prof. Constantin Rizea: …Așa îi învăț și pe sportivii mei. Pentru că noi nu suntem ca ceilalți. Acest sport este ca un joc de șah. Stai, studiezi adversarul, mai faci un pas înapoi, mai faci un pas lateral. Nu te arunci pentru că este foarte periculos pentru că poți să fii prins într-o tehnică de judo. Tocmai asta face diferența între Wu-Shu și celelalte sporturi. Și copiii sunt foarte protejați. Cască, proteză dentară, platoșă pentru protecția pieptului, a abdomenului, tibiere, metatarsiene și plus cochilie în zona inghinală. Practic copilul este ca un robot, dar este protecția totală și plus că nu avem dreptul să dăm lovituri la cap. Și nu îi învăț să dea lovituri la cap. Loviturile la cap sunt dăunătoare. Am aproape 19 ani de când sunt antrenor și în acești 19 ani m-a ferit Bunul Dumnezeu și nu doar că m-a ferit am avut această prioritate de a proteja copiii. Ceea ce a contat foarte mult.

O.M. Până la ce vârstă poți să practici sportul ăsta?

C.R. Deci, la competiții de adult poți participa până la 40 de ani , înainte era vârsta de 35 ani, acum s-a prelungit la 40 de ani, iar la veterani până la 50 de ani. Am participat și eu până la 48 de ani și am obținut rezultate bune, am ajuns întotdeauna în finală. Am avut trei rezultate de vicecampion și unul de campion la veterani. Pe Light Contact. Ce înseamnă LIGHT Contact, că mulți au impresia că înseamnă viteză, Înseamnă multă tehnică și este foarte frumoasă lupta. Pentru că nu se pune accent pe forță și atunci lupta este mult mai frumoasă. Devine și mai echilibrată și e frumos să privești. Forța este undeva la 30%.

O.M. Și cine poate aprecia intensitatea, arbitrul?

C.R. Avem arbitru la centru și avem încă 5 arbitrii pe margine. Iar ei pot opri meciul în cazul în care ai lovit neregulamentar.

O.M. Dar ca valori individuale, într-o lume în care tehnologia a luat amploare, nu mai știu copiii să trăiască decât pe tablete, telefon și pe viteză, mașini, avioane, trenuri ….Constantin Rizea are și altfel de valori esențiale, elementare?

C.R. Îmi place foarte mult muntele, îmi place să fac anumite trasee, îmi place să mă plimb, îmi place foarte mult și marea. Norocul meu este că am rude în Spania, aproape de Valencia și contează foarte mult pentru că ai unde să stai și unde să tragi. Îți poți permite să stai mai mult timp dacă îl ai. De obicei mai organizez cantonamente cu copiii și-mi place să merg cu ei la munte, la mare. Îmi place să-i mai scot într-un weekend la o pizza, să mai legăm prietenii, să socializăm. Asta îi încântă și pe ei foarte mult. Și am mers chiar într-o zi și am vizitat Turnul Chindiei, ceea ce a fost impresionant pentru ei. Și pentru mine. Am urcat în turn cu peste 20 de copii și au fost uimiți.

Viața nu înseamnă doar muncă, doar sport, doar performanțe, trebuie să ne simțim bine, să facem și lucruri care ne fac bine. Să le îmbinăm. Ceea ce contează foarte mult.

O.M. La un moment dat, când ceva devine apăsător și te obosește, este bine să alternezi cu ceva diferit.

C.R. De exemplu avem o competiție și tragem două-trei luni, muncim foarte mult, ne întâlnim și în weekend, la sală mergem doar de două ori pe săptămână. Și ne mai întâlnim de 2-3 ori la unul dintre sportivi acasă, ori mergem pe stadion la Petrolul, pe stadion la Chindia pentru antrenament fizic, nu pentru antrenament de luptă. Și mai facem, de exemplu, am un sportiv și am făcut în garajul lui, am adus manechini, sac și ne mai întâlnim acolo și facem  un antrenament.

O.M. În sală cu ce se pot ajuta elevii?

C.R. În sală avem saltele, avem saci, avem perne, practic avem totul pentru luptă. Aici putem să facem și procedee de judo, procedee de lupte, tehnici de kickbox, box. Începem antrenamentul cu încălzirea undeva la 30 minute, apoi avem o oră în care cuprinsul constă în tehnică, sparinguri și la sfârșit ne păstrăm 20 minute pentru pregătire fizică și forță. Pregătirea fizică și forță nu constă în fiare, constă doar în flotări, abdomene, genoflexiuni, tracțiuni.

O.M. De cât are nevoie un elev să ajungă la un anumit nivel, să zicem cum sunt și alte sporturi, echivalate în century, în dani?

C.R. În primul rând ca să faci performanță îșți trebuiesc cam 2-3 ani. Acum depinde, sunt copii care parcă au venit deja pregătiți, ceea ce contează foarte mult, parcă sunt luptători de când s-au născut. Si dau un exemplu, o sportivă de 22 de ani, am pregătit-o 6 luni, am dus-o la campionatul național și a bătut două campioane europene în semifinală și în finală. A avut o atitudine, îmi aduc aminte, în repriza a 3-a (prima repriză a pierdut-o), a doua a câștigat-o iar în repriza a 3-a mi-a spus că nu mai poate. Și i-am spus: ba da, poți, pentru că tu dacă ai ajuns aici, ai ajuns pentru că poți. Și atunci i-am dat un impuls, o motivație s-a ridicat și a zis DA, voi câștiga. Și a câștigat și a ieșit campioană națională. În șase luni. Deci se poate.

Am acest copil deosebit, Soare Daniel. Este de șase ani la mine și după șase ani de zile are cinci titluri de campion național, cinci titluri la Sanda, cinci titluri de dublu campion European și locul trei mondial. Și asta spune totul. Mi-ar plăcea să am mai mulți sportivi ca el, care să se implice.

O.M De ce ați avea nevoie ca să deveniți mai expansivi, mai mari, mai puternici, să puteți avea antrenamente mai multe sau mai mult timp în aceeași zi, să zicem, pe două serii…

C.R. Se rezumă aproape totul la finanțe, cred că am avea nevoie de un om căruia să-i placă sportul, um om care să se implice pentru copii. Nu pentru mine. Pentru copii. Pentru cei care fac performanță. Rezultatele ar fi, zic eu, mult mai mari.

Respect, protecție, prietenie și puterea de a alege binele în fața violenței

Interviul cu profesorul Constantin Rizea ne arată că Wushu nu este doar un sport, ci o adevărată școală de viață. În spatele medaliilor europene și mondiale stau ani de muncă, sacrificii și mult suflet. Rizea nu este doar antrenorul campionilor, ci și mentorul care îi învață pe tineri valori fundamentale: respect, protecție, prietenie și puterea de a alege binele în fața violenței.

Dincolo de sălile de antrenament și de podiumurile internaționale, există o comunitate unită – copii, părinți, prieteni – care au găsit în Clubul Sportiv Rizea Wushu un loc unde performanța merge mână în mână cu educația și caracterul.

Campionii formați la Târgoviște sunt dovada vie că România are resurse de excelență

Dar pentru ca această poveste să continue și România să aibă și mai mulți campioni pe podiumurile mondiale, este nevoie de sprijin: de finanțare, de implicare, de oameni care cred în sport și în generațiile tinere. Profesorul Constantin Rizea a demonstrat că, și fără sponsori, se pot scrie pagini de aur în istoria sportului românesc. Cu sprijinul potrivit, viitorul poate aduce și mai multe titluri și medalii.

Secretele Wushu rămân, în final, simple și profunde: disciplină, echilibru, caracter și multă pasiune. Iar campionii formați la Târgoviște, în județul Dâmbovița, sunt dovada vie că România are resurse de excelență atunci când are mentori adevărați.

Citește și prima parte a interviului aici pentru o imagine completă despre povestea profesorului Rizea și a clubului său de campioni.

Galerie foto, zeci de sportivi, rezultate de aur! 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share