Sfântul Irodion de la Lainici  se împrăștie în lume, pentru a ne aduna

O delegație a Patriarhiei Romane condusă de pr. arhim. Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă şi Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor a fost la Mănăstirea  Lainici.

După Sf. Liturghie, într-un cadru de sărbătoare, pr arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, a înmânat racla cu moaștele Sf. Irodion delegației Patriarhiei Române.  Moaștele vor fi așezate spre închinare în Catedrala Patriarhală din București, urmând să ajungă  mai apoi în Catedrala Mântuirii Neamului, unde vor și rămâne. O părticică din moastele Sf. Irodion au plecat  și spre Mănăstirea Pasărea.

În semn de înaltă apreciere pentru întrega sa activitate,  Patriarhul României i-a conferit a arhimandritului Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici Ordinul „Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”.

Mitropolitul  Olteniei Î.P.S. Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic și implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică și dezgroparea mormântului). În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și cu rugaciune asiduă, însuși mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la  doi  metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine. A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toți deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Inițial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt viețuitor, așa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”. IPS Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La doi  metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase. Deznădejde și dezamăgire i-a cuprins pe toți. Deja se săpaseră trei  morminte la rând,  unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de  șase  metri lungime, 2 metri adâncime și 1,5 metri lățime. T oți se rugau cum puteau și cum știau. Se pare că se năruia orice speranță.  La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui și spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au început să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină. Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaște.  Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefirești de ușoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut. În cele din urmă s-a găsit și cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaștelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor și al cinstitorilor sfinților din ceruri. De data aceasta  au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinților din ceruri. Cutremurător este faptul căci cu un an înainte, Sfântul Irodion se arătase în vedenie unei maici care avea evlavie la el si i-a spus maicii că “anul viitor, părintele stareț îmi va face haine noi”. Ceea ce s-a şi întâmplat, adică descoperirea şi punerea sfintelor moaşte în raclă la închinare în biserică.

Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător şi un mare rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanțului neo-isihast românesc din secolul al XIX-lea. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanțului neo isihast românesc din sec. XIX. Neo isihasmul românesc începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Starețul de la Neamț, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica și continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Starețul de la Lainici.

Îi mulțumim Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre și-l rugăm fierbinte să mijlocească și pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media