În perioada 7 – 14 Iulie, Lucia Ursu specialistul în Educație din cadrul Administrației Parcului Național Retezat a participat împreună cu doi Junior Ranger Retezat la Tabăra Internațională de Junior Ranger 2023
Echipa a fost cămpletată de Marco Hebel și Arthur Danciu tinerii de la Junior Ranger.
Cele 15 echipe cu Junior Rangers din 17 arii protejate diferite din 11 țări europene și-au petrecut săptămâna împărtășind despre propriile experiențe și programele Junior Ranger, precum și curățirea speciilor invazive, explorând arta și teatrul naturii și distrându-se la canotaj și au ieșit să iasă în evidență cu demonstrații de paddleboarding.

Mobilitatea celor doi tineri Junior Ranger a fost finanțată de către Rangerii din România, iar costurile de organizare a Taberei Internaționale de Junior Ranger 2023 au fost suportate de către Serviciul de Interpretare a Naturii din Danemarca.

”Ca bunătăți din România am dus spre degustare vestiții virșlii din comuna Sălașu de Sus de la comunitățiile limitrofe Parcului Național Retezat, iar în cadrul Junior Ranger Caffe am prezentat Parcul Național Retezat și activitățile pe care, împreună le desfășurăm aici” au declarat rangerii din echipa României.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista