Siguranța alimentară: UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar începând din 2022 - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Siguranța alimentară: UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar începând din 2022

Statele membre au aprobat paropunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022.

Dioxidul de titan are rol de colorant în mai multe produse precum guma de mestecat, diverse produse de patiserie, suplimente alimentare, supe și bulionuri.

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Siguranța alimentelor noastre și sănătatea consumatorilor noștri nu sunt negociabile. În prezent, acționăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date științifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanță chimică utilizată în alimente”.

Propunerea Comisiei se bazează pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special din cauza faptului că nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate.

Textul va intra în vigoare la începutul anului 2022, cu excepția cazului în care Consiliul sau Parlamentul European vor adopta o obiecție până la sfârșitul acestui an. Va începe apoi o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care se va aplica o interdicție totală de utilizare în produsele alimentare.

Date de contact

Ștefan TURCU

E-mail

stefan.turcu@ec.europa.eu

Telefon mobil

0724 232 197

REDACTAT:

Vlăduţ Andreescu – manager ED Târgovişte

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share