Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

La sediul  ADR Vest din Timișoara a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul care prevede reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în orașul Simeria și localitățile aparținătoare Uroi, Cărpiniş, Săuleşti, Sântandrei, Bârcea Mare şi Simeria Veche din județul Hunedoara.

Contractul a fost semant de primarul Emil Rîșteiu și directorul ADR Vest, Sorin Maxim. Orașului Simeria, va fi reabilitat iluminatul public cu bani europeni, printr-un proiect a cărui valoare totală depășește două milioane de euro.

Vor fi amplasate 1.650 de corpuri de iluminat noi, bazate pe tehnologie LED, se va extinde reţeaua de iluminat prin instalarea a 92 de stâlpi de iluminat noi, iar Simeria va trece la un sistem inteligent de management al iluminatului public, prin telegestiune, și un sistem inteligent de iluminat al trecerilor de pietoni, inclusiv cu panouri fotovoltaice.
Este prevăzută și dotarea clădirii în care se va desfășura activitatea de control și monitorizare (telegestiunea).
În urma realizării investiției, lungimea sistemului de iluminat public modernizat/ extins va fi de 55,38 km.


Valoare totală a proiectului este de 9.986.919,44 lei, din care 7.466.902,43 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Regio POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon

Distribuie acest articol Oficial Media
Share