Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 3 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, de sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Stuttgart.
Cu 26 de victorii şi patru înfrângeri în 2015 şi 23 de semifinale disputate în carieră, Simona Halep va redeveni, începând de luni, numărul 2 mondial, după ce rusoiaca Maria Şarapova a fost eliminată în turul 2, la Stuttgart.
„A fost un meci cum rar vedem. Un meci cu tot felul de lovituri de excepţie.Simona nu a zis, dar la un moment dat am văzut un bandaj mare pe brâul ei, sub tricou. Sunt convins că a avut mici problemele fizice, o uşoare accidentare.Are un joc impresionant pe zgură, comparativ cu anul trecut. E o cu totul altă Simona. Sunt convins că anul acesta vor veni şi performanţele pe care şi le doreşte. La sfârşitul anului, după US Open, eu cred că Simona va fi numărul unu”, a spus preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, la Dolce sport.
Simona va participa în perioada următoare la trei turnee pe zgură, Madrid, Roma şi Roland Garros, unde va încerca să câştige primul ei Grand Slem.
Foto: digi24.ro
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Clubul Sportiv Rizea Wushu – 4 Campioni Naționali și 3 Vicecampioni la Târgu Mureș
Sorana Cîrstea – la un pas de a deveni cea mai longevivă tenismenă româncă din istorie
Sport și educație în sala lui Rizea: cum artele marțiale formează caractere