Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Situația beneficiarilor de pensii speciale. Pensie de 20.000 de lei la procurori și judecători

Președintele Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, câteva cifre care arată o situație a beneficiarilor de pensii speciale, precizând că au fost excluse persoanele din domeniile – apărare, ordine publică, securitate națională.

De fiecare dată când PNL şi USR-PLUS au încercat să rezolve situaţia pensiilor speciale au mers pe varianta unui singur proiect de lege care avea în vedere mai multe categorii de pensii speciale, ceea ce a dus la eşecurile previzibile. Doar în prezent Coaliţia are o comisie din membri ai PNL, USR-PLUS şi UDMR care lucrează la un pachet de legi de patru luni, iar rezultatele sunt secrete.

Legiuitorul poate lua decizia CCR cum vrea el. Sunt pensii speciale prevăzute într-o sumedenie de legi speciale. Majoritatea beneficiarilor nu sunt magistraţi. Este adevărat că magistraţii au un cuantum şi pensiile speciale cele mai mari. Nu Curtea Constituţională îi împiedică să taie pensiile speciale. Curtea Constituţională a spus că nu puteţi tăia pensiile speciale ale magistraţilor, dar pensiile speciale în ţară asta sunt mult mai multe decât cele ale magistraţilor”, a declarat judecătorul CCR, Daniel Morar, într-un interviu pentru Aleph News.

Adrian Țuțuianu susține că sunt 9659 de persoane care primesc pensie specială și arată care sunt diferențele și câtă manipulare se face pe un subiect care prezintă interes pentru toată lumea.

Declarații pe larg:

”La procurori și judecători – 4346 de beneficiari de pensii de serviciu, pensia medie 19.963 de lei, din care 18.659 de lei se suportă de la bugetul de stat. Practic un judecător din 19.000 de lei are o contribuție de 1.000 de lei la pensie.

Pentru personalul din corpul diplomatic și consular, sunt 803 persoane, pensia medie de 5.737 de lei din care 3.010 lei suportați de la bugetul de stat, contributivitatea este mai mare aici.

La funcționarii publici parlamentari 764 de persoane, pensia medie 4.834 de lei din care 2.595 de lei de la bugetul de stat. Practic doar o treime reprezintă contributivitatea acestei categorii socio-profesionale.

Personalul aeronautic, civil, navigant, 418 pensionari, media pensiei 11.337 de lei din care 7.528 de lei sunt suplimentați de la bugetul de stat, contributivitate la o treime din valoarea pensiei.

Curtea de Conturi 579 de persoane, media 8.316 lei in care 3.727 suportați de la bugetul de stat. Aici se iese mai târziu la pensie și pot avea contributivitate mai mare decât la ceilalți. Adică ies la 65 de ani.

Personalul auxiliar de specialitate a instanțelor și parchetelor, 1749 de pensionari, pensia medie 4.811 de lei din care 2621 suportați de bugetul de stat, adică jumătate din suma respectivă.

Promisiunile făcute pe baza cărora s-au câștigat și voturi foarte multe de către cei din PNL și USR, au rămas doar o vorbă goală și nu există nici interesul, nici capacitatea de a elabora un act normativ care să treacă de rigorile de constituționalitate.” a precizat Adrian Țuțuianu.

Surse din Coaliţie au precizat pentru „Adevărul” că lucrările comisiei sunt blocate exact pe tema pensiilor magistraţilor, pentru că încă nu ştiu cu ce soluţie să vină, din moment ce nu le pot desfiinţa, dar liderii pe partide le-au cerut să găsească o variantă prin care să fie schimbată formula de calcul, pentru a nu se mai ajunge la venituri de 20.000 de lei sau mai mult. Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost singurele eliminate de Coaliţie.

 

Citește și:

Despre ”România educată”: Impostură profesională și lipsă de rigoare academică

Adrian Țuțuianu: Situația economică a României și cât de pregătită este pentru provocările viitoare

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share