Pasionații de sport se vor bucura de luna viitoare de un Skate Parc și o zonă verde doar a lor. Investiția, realizată de Primăria Municipiului Târgoviște, prin fonduri europene nerambursabile, are o valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei și se întinde pe o suprafață de 4000 mp. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a spus că denumirea de Skate Parc este una ”generică”, iar investiția este una complexă care prevede ca și proiect inițial extinderea spațiilor verzi.
”Este o investiție în premieră în municipiul Târgoviște. Vreau să precizez faptul că, fiind vorba de un proiect cu finanțare europeană, care are în vedere extinderea spațiilor verzi, zona ocupată efectiv și zona construită nu poate depăși 10% din suprafața proiectului. Poate de aceea, această zonă nu este atât de extinsă, în pofida faptului că aici avem aproximativ 4000 mp. Vor fi plantați arbori, arbuști, întreaga zonă va fi gazonată, avem bănci inteligente, mobilier urban, zonă de picnic și tot ceea ce este necesar pentru petrecerea timpului liber. Va fi o schimbare spectaculoasă și sunt convins că va reprezenta o atracție pentru tineri și nu numai.” a spus Daniel Cristian Stan.
Imagini de la conferința de presă:
Referitor la accesul către Skate Parc, acesta se va face dinspre parcul Chindia, acolo unde se va construi un pod de acces și o alee către această zonă. ”Am vrut neapărat ca accesul să se facă dinspre parcul Chindia pentru că cealaltă posibilitate de pe centura municipiului Târgoviște este mai anevoioasă și cred că acest lucru va contribui la creșterea atractivității acestei investiții.” a mai spus edilul.
Și alte proiecte de dezvoltare, din fonduri nerambursabile, sunt în continuare în plină desfășurare în municipiul Târgoviște, iar unele se apropie de final. Școala ”Mihai Viteazul”, Creșa nr. 13, Creșa nr. 14, Cinematograful ”Independența”, vor fi date în folosință în perioada următoare.
” Fie că discutăm de fondurile europene, fie că discutăm de programul național de dezvoltare locală, în total proiecte în derulare și pe cale de a fi finalizate în municipiul Târgoviște, însumează aproximativ 400 de milioane de lei. Sunt cele mai mari proiecte din istoria acestui oraș finanțate din surse nerambursabile, pentru că bugetul municipiului Târgoviște nu permite un ritm atât de susținut de investiții, mai ales că anul acesta am avut și dificultăți generate de pandemie, de amânarea termenului de plată a taxelor și impozitelor, în acest moment suntem pe cale să depășim aceste inconveniente.” a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bill Gates ne prevede viitorul: “Chiar dacă vom evita un război major, ne vom confrunta oricum cu o nouă pandemie”
Răzvan Constantinescu – președinte. Manifest – Dan Diaconu
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
LIFE STYLE
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CJ Timiș lansează licitația pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”
25 de sfaturi înțelepte care ne pot schimba viața în bine
Peste 60 de laboratoare, expoziții, instalații de artă și ateliere la Noaptea Campusului Deschis