Pentru mulţi dintre noi, kilogramele în plus sunt o adevărată bătaie de cap şi, oricât de mult ne-am strădui să le dăm jos, rezultatele sunt în zadar. Unii încercăm să facem sport dar, când ajungem acasă, ne apucă pofta de mâncare. La fel se întâmplă cu dietele alimentare care, inevitabil, la un moment dat, ne vor face să clacăm şi să revenim la vechile obiceiuri alimentare.
În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, totul pleacă din mintea noastră, iar acolo se petrec cele mai multe bătălii, nu în stomacul nostru.
“Stomacul stochează cât îi dăm şi ştie să se auto-gospodărească, dar mintea este cea care controlează întreg corpul. Mintea îţi spune că eşti slab, când tu în realitate ai 10-15 kilograme în plus, tot mintea îţi spune să mănânci peste măsură când eşti stresat, aceeaşi minte îţi spune că e mai bine să stai în fotoliu toată ziua şi să te uiti la TV şi că sportul este un efort inutil. Totul pleacă din creier, unde ne programăm cine suntem şi cine vrem să devenim. Dacă vom reuşi să ne programăm mintea, atunci inclusiv slăbitul nu o să mai fie o problemă pentru noi”, explică specialistul.
Una dintre metodele pe care le aplica hipnoterapeutul pe clienţi, care s-a dovedit a fi una eficientă, este autohipnoza. Ca să demitizăm toate credinţele populare despre hipnoză şi să pornim cu o înţelegere corectă, hipnoza, respectiv autohipnoza, nu sunt stări de somn, ci persoana este perfect conştientă de ceea ce se întâmplă în jurul său. “Atunci când experimentăm autohipnoza, suntem în tot acel timp în control, însă diferenţa este că atenţia noastră se focalizează pe un punct sau stimul. În acea fază, mintea subconştientă este mult mai receptivă la sugestiile pe care vrem să i le transmitem. Este ca atunci când ne conştientizăm respiraţia. Noi respirăm tot timpul, însă nu tot timpul suntem conştienţi de asta”, declară Eugen Popa.
Care sunt paşii pentru a slăbi prin autohipnoză?
1) Pornește cu o idee clară. Cum vrei să arăți? Nu câte kilograme vrei să ai, sau câte vrei să dai jos, ci cum vrei să arăți?
2) Stabilește cum vrei să te simți când vei avea forma și dimensiunile dorite
3) Inspiră și expira lent, profund de 5 ori, de fiecare data inspirând relaxare şi expirând stres şi tensiune. Cu fiecare repetare, relaxează-te tot mai adânc şi mai natural
4) Repetă mental imaginile cu tine aşa cum iţi doreşti să araţi şi să te simiţi
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice